Liderul PNL Gorj, după plecarea primăriței: Are toate șansele să piardă alegerile
Plecarea primăriței din Bumbești-Pițic la PSD încă are ecouri. E considerată această mișcare o lovitură sub centură pentru liderul PNL Gorj pentru că nimeni nu se aștepta la asta. Cu toate acestea, senatorul Ion Iordache spune că „un ochi îi plânge, unul îi râde”.
„M-a surprins mișcarea. Cei care nu suportă ideea de Hai, la treabă, să se ducă acolo unde nu e loc de treabă. Un ochi râde, unul plânge. Mulți dintre colegii mei spun că bine că a plecat că și-așa semăna numai scandal și zâzanie. Pe de altă parte, nu e în regulă ca lucrurile să stea așa, dar vă spun că eu, ca președinte de partid care are și rolul de a ține echipa într-un echilibru, am făcut tot posibilul ca atunci când simt un primar mai vulnerabil, să-l ajut. E primarul pe care l-am ajutat cel mai mult. Avea o problemă cu oamenii, în modul de a comunica cu ei. Avea o agresivitate în dialogul cu ei”, a declarat senatorul Ion Iordache.
Iordache a mai menționat că a făcut un sondaj în localitate și a reieșit că primărița nu ar mai fi avut șanse să câștige alegerile. Cel mai probabil, acesta a fost motivul pentru care a trecut la PSD, crede Iordache: „Am făcut un sondaj acolo și dumneaei are toate șansele să piardă alegerile. Consideră că va avea șanse mai mari la PSD. E alegerea dumneaei. Mă bucur pe de o parte că nu poți să ai pretenții de la ei pentru că înșală pe toată lumea. Nici măcar un om nu a plecat după ea. Să-și pună un semn de întrebare”, a mai spus Iordache, într-o emisiune la Radio Infinit.