Liberalul Alin Cărăgui: Sunt conștient ca am intrat într-o bătălie foarte grea

Alin Cărăgui, secretarul general al PNL Gorj, ocupă oficial funcția de secretar general în Ministerul Energiei.

Liberalul spune că nu a purtat încă discuții cu ministrul Sebastian Burduja și că urmează să afle care sunt așteptările acestuia: ”Principalul obiectiv pe care îl am, așa cum am mai spus deja, este să găsesc un dialog corect și aplicat pentru problemele pe care le avem noi în județ. Decizia a apărut abia aseară, foarte târziu, în Monitorul Oficial. Nu am avut o întâlnire cu domnul ministru, însă, în perioada următoare vom avea o discuție referitor la atribuții și așteptările dumnealui, la adresa mea”, a transmis Cărăgui într-un interviu la Radio Infinit.


În ceea ce privește soarta Complexului Energetic Oltenia, noul secretar de stat intenționează să caute soluții pentru mineritul din Gorj: “Nu știu să mă pronunț cu privire la CEO. Am nevoie de date și informații concrete pentru a-mi da seama ce se mai poate face.  Eu văd ca există disponibilitate in a se discuta și a implementa măsuri care să nu afecteze atât de mult județul. Sunt conștient ca am intrat într-o bătălie foarte grea. Dar de asta m-am și implicat. Este foarte important ca în perioada următoare să fim cat mai mulți cei care încercăm să salvăm Complexul Energetic Oltenia”.

Alin Cărăgui este secretar general al PNL Gorj și  manager al magazinului Decathlon din Târgu Jiu. 

Vizualizări: 1,826

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: