Liberalii nu renunţă la mandatul Emiliei Horhoianu
Liberalii sunt hotărâţi să dea în judecată Instituţia Prefectului în cazul în care se va ajunge la revocarea din funcţia de consilier local a Emiliei Horhoianu. Asta după ce Prefectura a declarat ilegală validarea liberalei şi a social-democratului Mihai Gherghe. Dacă invalidarea mandatului lui Mihai Gherghe era previzibilă, invalidarea mandatului Emiliei Horhoianu a fost o surpriză, mai ales că liberala era primul membru supleant pe lista USL. Emilia Horhoianu spune că va continua să participe la şedinţele Consiliului Local. „Consider că nu există motive prin care să se dispună revocarea hotărârii de Consiliu Local prin care eu am fost numită în funcţie. Eram următoarea pe lista de supleanţi. Punctul de vedere al Instituţiei Prefectului nu conduce la revocarea mea din funcţie. Eu îmi voi continua activitatea în Consiliul Local, chiar în această săptămână voi participa la şedinţele de comisii”, a declarat liberala Emilia Horhoianu. (D.M.)