”La Nuci”, afacerea unei tinere care de luni până vineri lucrează în multinațională

De luni până vineri este auditor financiar la o multinațională din București, iar în week-end organizator de evenimente, acasă la Țicleni. Asta a ales să facă o tânără de 29 de ani care în urmă cu șase ani a pornit de la zero o afacere de familie. A amenajat o locație unde organizează evenimente outdoor, iar în câțiva ani a reușit să-și facă afacerea cunoscută fără o strategie de marketing bine plătită.

”La Nuci”, din Țicleni, a devenit una dintre locațiile cele mai cunoscute din regiunea Olteniei pentru organizarea evenimentelor outdoor și singura de acest tip din județul Gorj. Povestea a început în urma cu șase ani, la Țicleni, pe un teren plin de mărăcini care aprins contur în timp.

”Este o afacere de familie de care mă ocup eu și cu părinții mei. Este o afacere pornită de la zero cu fonduri proprii. Am cumpărat terenul și de la început mi-am dorit să fie ceva retras și intim, dar mi-a plăcut conceput outdoor. Acolo nu era nimic, era doar o livadă, iar la intrare chiar în fața porții sunt nuci și cum îmi doream un nume scurt pentru locație am zis ”La Nuci” și așa a rămas. Am dat viață acelui teren”, povestește Elena Andra Firan

De doi ani locația se bucură de un real succes și este căutată atât de gorjenii care vor să organizeze o petrecere în aer liber dar și de tineri din județele învecinate.

”Avem evenimente rezervate de gorjeni dar și tineri din alte zone ale Olteniei. Avem petreceri săptămânale, evenimente mici gen cununii, majorate, aniversări, botezuri. Nu am avut un buget pentru marketing, pot să spun că s-a aflat de noi din gură în gură, de pe rețelele de socializare și am fost recomandați pentru că am avut recenzii ok”.

Elena Andra Firan are 29 de ani și este de profesie auditor financiar, iar în week-end se ocupă de organizarea evenimentelor până la cel mai mic detaliu, iar pe viitor vrea să se extindă în domeniul HoReCa. ”De luni până vineri sunt auditor financiar și muncesc la o multinațională din București, iar în week-end organizez evenimente, fac curățenie, tot ce este nevoie pentru a mulțumi clienții. Am vrut să fac ceva pentru oameni, pentru Țicleni, dar și pentru județul Gorj, unde acest concept de eveniment outdoor nu exista până la noi. Îmi povestea un cuplu că au căutat patru luni o locația ca a noastră pentru un eveniment și am fost singurii pe care ne-au găsit. Îmi place mult acest domeniu HoReCa și aș vrea să mă extind, la modul de a crea câteva locuri de cazare în căsuțe de genul A Frame. Evenimentele le discutăm cu fiecare client în parte, în funcție de numărul de invitați, tematică, ocazie dar și partea culinară”, a mai spus Elena Andra Firan.

Galerie foto




Vizualizări: 14,728

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: