La Craiova nu e liniște nici când bate campioana
Universitatea Craiova s-a impus n meciul contra echipei campioane dar la club nu este liniște. Conducerea se află într-un conflict cu încă un jucător din Bănie, iar dezvăluirile au făcut făcute de către Sorin Cârțu.
După ce Sergiu Hanca și Ionuț Vînă s-au adresat Comisiei de Disciplină din cadrul FRF imediat după ce au fost excluși din lot de către Mirel Rădoi și oficialii din Bănie, oltenii s-au lovit de încă o problemă. Paul Papp (33 de ani), Bogdan Mitrea (35 de ani), Valerică Găman (33 de ani) și Ivan Martic (32 de ani) au fost trecuți pe linie moartă de Eugen Neagoe pentru meciul cu CFR Cluj, iar primii doi chiar nu au intrat în planurile antrenorului nici la duelul cu Farul Constanța, scor 2-1.
Mihai Rotaru, patronul formației din Bănie, a transmis că se va mai despărți de câțiva jucători după plecarea lui Giedrius Arlauskis.
După ce s-a aflat că oltenii fac curățenie generală în această iarnă, Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a dezvăluit că există un conflict cu unul dintre jucătorii excluși din lot. „Au mai fost discuții. Nu mai vreau să comentez. De exemplu, sunt foarte dezamăgit de atitudinea unui jucător, dar nu vreau să fac public numele lui, să discut, să fac polemici. Este rușinos așa, având în vedere comportamentul nostru față de jucătorul respectiv. Nu, nu discut. Nu spun jucătorul X sau Y. Nu vreau să fac polemici. Comportamentul lui e jenant.
Papp și Găman sunt în ultimele șase luni. Au o libertate să-și aleagă echipele. Martic mai are contract cu noi, dar orice jucător este liber să plece dacă nu este mulțumit”, a declarat Sorin Cârțu, președintele formației Universitatea Craiova, conform Digi Sport.