Junioarele 4 s-au calificat la Turneul Semifinal
A fost un final de săptămână foarte bun pentru Junioarele 4 de la CSM Târgu Jiu. Cele mai mici handbaliste ale clubului primăriei au participat în weekend la etapa Euroregiune RO4, iar în urma rezultatelor obținute s-au calificat la Turneul Semifinal.
Timp de trei zile, în perioada 29-31 martie, la Craiova s-a desfășurat turneul Euroregiunii RO4 din campionatul handbalistelor junioare 4. Au participat 11 echipe din 5 județe, care au fost repartizate în două grupe. CSM Târgu Jiu Junioare 4, echipă pregătită de Ionuț Mazilu, a fost repartizată în Grupa A, alături de HCM Craiova, Chimia Râmnicu Vâlcea, CSS Caracal și CS Novaci. În Grupa B au fost trimise echipele CSS Craiova, CS Jiul Rovinari, ASS Danubius Corabia, CSS Râmnicu Vâlcea, Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea și CSS Drobeta Turnu Severin.
„Tinerele handbaliste coordonate de Ionuț Mazilu au început bine turneul din Bănie, cu o victorie în fața echipei CSS Caracal, scor 30-25. A urmat apoi duelul cu o altă reprezentantă a județului Gorj, CS Novaci. CSM Târgu Jiu a dominat categoric partida, pe care a câștigat-o cu 31-5. Sâmbătă, în a doua zi a turneului, CSM Târgu Jiu a reușit să treacă de Chimia Râmnicu Vâlcea, scor 19-12”, a informat csmtargujiu.ro. După victoria cu reprezentanta județului Vâlcea, CSM Târgu Jiu era deja calificată la Turneul Semifinal. Duminică dimineața, echipa lui Ionuț Mazilu a jucat contra celor de la HCM Craiova, meci pe care l-a pierdut, scor 11-14, dar a câștigat grupa și s-a calificat în finala turneului.
Pe lângă îndeplinirea obiectivului, calificarea la Turneul Semifinal, delegația Junioarelor 4 s-a întors și cu un premiu individual, Raisa Ion fiind desemnată cel mai bun coordonator de joc al turneului.
În ultimul act al competiției, CSM Târgu Jiu a jucat cu CSS Craiova iar echipa din Bănie s-a impus cu scorul de 31-21. Din faza pe euroregiune s-au calificat la Turneul Semifinal primele două clasate în fiecare grupă.