Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Judecătorii, tot cu banderole albe

Magistrații Tribunalului Gorj ar fi trebuit să își radicalizeze protestul în această dimineață și să nu mai ia în discuție decât dosarele urgente, dar o asemenea măsură nu va fi pusă în aplicare. Săptămâna trecută aceștia hotărau că „începând cu data de 19.09.2016, radicalizarea formei de protest, în sensul că se vor lua în pronunţare doar cauzele având obiect foarte urgent în materie penală (măsuri cu termen) și în materie civilă, (ordonanţe preşedinţiale, cereri de suspendare, ordine de protecţie) în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene, cu menţionarea în încheierile de şedinţă a prezentei hotărâri”. Vinerea trecută însă magistrații au avut o nouă ședință la care au stat și au întors pe toate părțile consecințele unui astfel de demers și au ajuns la concluzia că nici măcar nu ar avea bază legală pentru un astfel de protest. Ei ar risca să fie acuzați de abuz în serviciu dacă ar fi reclamați că nu judecă un anumit dosar și, ca urmare, au decis să susțină în continuare Memorandumul menit să reformeze Justiția.

Vizualizări: 601

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: