Judecătorii gorjeni explică de ce merită pensii mai mari

Președintele Tribunalului Gorj, Radu Gheorghe, anunță într-un comunicat de presă că judecătorii din această instanță au luat act cu îngrijorare de intenția guvernului și a parlamenului de a elimina pensiile de serviciu ale magistraților și personalului auxiliar al instanțelor.

Magistratul reamintește că în mai multe rânduri Curtea Constituțională a României a statuat că “pensia de serviciu pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații”.

În comunicatul de presă se mai arată că aceste pensii de serviciu constituie o garanție financiară a statutului de independență și imparțialitate al autorității judecătorești și al fiecărui magistrat în parte.

Judecătorii Tribunalului Gorj susțin formele de protest la care au recurs colegii lor care fac parte din personalul auxiliar.

Legea privind eliminarea pensiilor speciale cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, aflată pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de miercuri, a fost amânată pe fondul nemulţumirilor exprimate de magistraţi şi al protestelor grefierilor. (A.A.)

Vizualizări: 1,397

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: