Iulian Popescu: În județul Gorj s-a predat ștafeta de la o gașcă la alta
“De 34 de ani, în județul Gorj doar s-a trecut de la ciocoii vechi la ciocoii noi!” Afirmația vine de la fostul prefect Iulian Popescu la un post local de radio, unde a subliniat că una dintre marile probleme ale multor șefi de instituții este că le e frică de oameni. E motivul pentru care aceștia ies atât de rar în public, să discute cu oamenii.
Iulian Popescu acuză administrațiile locale și de la județ că au lăsat adevăratele probleme ale comunității pe ultimul loc.
“De 34 de ani, în județul Gorj conduc aceiași oameni și de aceea județul e complet izolat economic. E lipsit de investiții și deschidere din partea liderilor care au condus și conduc acest județ. Pur și simplu s-a predat ștafeta de la o gașcă la alta, de la ciocoii vechi la ciocoii noi, care n-au făcut altceva decât să se preocupe cum să-și asigure locuri călduțe pentru neamuri, prieteni, dar nu să rezolve problemele cetățenilor. Eu știu ce potențial are acest județ, știu unde îi e locul și ce e de făcut. Nu cred că actuala administrație locală a județului și a municipiului au habar despre probleme. Ei nu se ridică din birouri. Prezența fizică în zona publică e foarte scăzută pentru că le e frică de oameni”, a declarat Iulian Popescu, într-o emisiune la Radio Infinit.