Ion Călinoiu vrea să-l schimbe pe Neaţă cu Tătaru?
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, se declară nemulţumit de modul în care este condus Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. Preşedintele Consiliului Judeţean a sperat ca spitalul să obţină bani şi din venituri proprii, nu să aştepte doar de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. Directorul Gheorghe Neaţă nu ştia despre nemulţumiri şi nu a vrut să comenteze.
Ion Călinoiu a negat că ar fi numit director peste cele două spitale, Judeţean şi cel de la Dobriţa, pe Tiberiu Tătaru. Ministerul a decis ca aceste două spitale să fie comasate, însă acum este bătălia pentru funcţia de director „ În primul rând această fuziune nu este bună şi nu este compatibilă. Nu este cazul să vorbim despre cine va rămâne director, Tătaru sau Neaţă. Nu putem vorbi acum care manager va conduce mai bine. După mine niciunul nu va putea să conducă spitalele fuzionate, în aceste condiţii”, susţine Călinoiu.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu a fost preluat în urmă cu aproximativ o jumătate de an de Consiliul Judeţean. Ion Călinoiu a avut la dispoziţie suficient timp să vadă cum merg lucrurile la unitatea spitalicească pe care o are în subordine şi se declară nemulţumit de activitatea managerială.
„Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu are probleme extraordinare legate de realizarea bugetului. Casa nu le asigură la începutul anului un buget estimativ, merg pe acte adiţionale şi nu pot să-şi formeze o viziune cu privire la evoluţia spitalului. Eu am o nemulţumire cu privire la realizarea veniturilor proprii, pentru că se pot găsi o serie de soluţii, pentru a acoperi din veniturile proprii o serie de cheltuieli. Faptul că s-a externalizat spălătoria este un lucru bun, dar ar trebui să se rezolve şi externalizarea cantinei, ca serviciile de hrană să se realizeze în condiţii mai bune decât acum. Voi încerca să fac o analiză împreună cu cei de la Consiliul de Administraţie să facem nişte programe pentru a creşte condiţiile din spitale. Sunt condiţii grele într-adevăr să ai un management performant însă este loc şi de mai bine”, a declarat Ion Călinoiu.
”Domnul preşedinte nu mi-a spus mie nimic despre asta. Nu pot să comentez nimic despre acest lucru”.
Gheorghe Neaţă, director spital