Venituri record la Direcţia Silvică din vânătoare

Veniturile Direcţiei Silvice Gorj au crescut cu trei miliarde şi jumătatea numai din activitatea de vânătoare. Sezonul trecut a fost unul foarte bun, asta pentru că au venit în Gorj vânătorii nu numai din ţară cât şi de peste hotare. Cei mai mulţi au fost din Austria, Germania şi Italia. Cunoscutul om de afaceri  Elan Schwartzenberg a participat şi el la vânătoare în pădurile Gorjului.

În urma acţiunilor de vânătoare desfăşurate în pădurile Gorjului, veniturile Direcţiei Silvice au crescut cu trei miliarde şi jumătate de lei vechi. Aproximativ 500 de milioane de lei vechi din aceşti bani sunt rezultatul vânzării cărnii de vânat. Aceşti bani vor fi folosiţi în producţie de către Direcţia Silvică. „Acest sezon de vânătoare a fost unul foarte bun pentru Direcţia Silvică. Au fost înregistrate venituri record. Pot să vă spun că la fiecare sfârşit de săptămână s-au organizat acţiuni de vânătoare. Pe lângă taxele de participare la vânătoare noi am comercializat şi carnea de vânat cu aproximativ 10 lei kilogramul atât către agenţii economici care au restaurante pe raza judeţului Gorj sau în Mehedinţi, dar şi la persoane fizice, care s-au arătat dornici să cumpere. Aceşti bani vor fi folosiţi în producţie de către Direcţia Silvică”, a declarat Gheorghe Novac, directorul Direcţiei Silvice Gorj. 

Printre cei care au participat la vânătoare s-a aflat şi afaceristul Elan Schwartzenberg, dar şi vânători din Austria, Germania şi Italia.  În pădurile Gorjului s-au vânat cerbi, mistreţi, căprioare, lupi, vulpi, iepuri, dar şi păsări sălbatice. „Au participat foarte multe persoane la vânătoare, atât din Gorj, dar şi din alte regiuni ale ţării. În acest an au venit să vâneze în Gorj şi foarte mulţi străini din Austria, Germania şi Italia. A venit şi fostul soţ al Mihaelei Rădulescu, Elan Schwartzenberg”, a declarat Gheorghe Novac.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: