Ion Bură: Ne-am propus să batem recordul naţional la 3000 de metri sală
Atleții clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu se pregătesc pentru Campionatele Naţionale de Sală care vor avea loc în week-end la Bucureşti, în Complexul Sportiv Lia Manoliu. Antrenorul Ion Bură săeră ca Adrian Garcea să bată recordul în proba de 3000 de metri, record care aparţine încă unui sportiv al CS Pandurii.
Sala de atletism “Ioan Soter” din București găzduiește vineri și sâmbătă, 31 ianuarie și 1 februarie 2020, etapa a doua a Campionatului Național de seniori și tineret. Antrenorul Ion Bură de la CS Pandurii Târgu Jiu este optimist în privinţa primului turneu de sală la care vor participa sportivii clubului în acest an.
Atleţii clubului participă la etapa a doua a Campionatelor Naţionale de sală, de seniori și tineret, care are loc în week-endi. Aceştia și-au propus să ocupe locuri cât mai bune pentru a putea participa la Campionatele Balcanice de Sală de la Istanbul, care vor avea loc pe data de 15 februarie.
Antrenorul Ion Bură se declară foarte optimist şi spune că Adrian Garcea va încerca inclusiv doborârea recordului național la 3000 de metri. „Ne-am propus să batem recordul naţional la 3000 de metri sală cu Adrian Garcea aşa că avem de bătut aceste recorduri, 7:47 este încă recordul naţional al lui Ion Avramescu. Este şi recordul judeţului şi al clubului nostru”, a spus Ion Bură care a precizat că CS Pandurii se menţine de ani de zile între primele zece cluburi din ţară după numărul de medalii, din cele peste 300 de cluburi din România.
Competiția din acest week-end vine la două săptămâni după etapa de debut, din perioada 16-17 ianuarie 2020, și pregătește finala Campionatului Național de seniori și tineret. La întrecerea din această săptămână vor fi prezenți zeci de sportivi de la cluburi din întreaga țară și va fi împărțită în două sesiuni. Startul se va da vineri, 31 ianuarie, de la ora 14:00, și se va încheia la ora 19:10. Sâmbătă, 1 februarie, primul start se va da la ora 10:30.