Jucătorul adus de la Universitatea Craiova crede în Pandurii

Unul dintre jucătorii de la Universitatea Craiova care au fost aduşi la începutul anului trecut la Pandurii, Alexandru Dinu-Ivănescu, continuă să joace şi în partea a doua a acestui campionat la echipa gorjeană. Acesta a venit iarna trecută la Pandurii, în vară alăturându-i-se şi Rareş Cristea şi Adrian Nichifor, dar cei doi craioveni nu au mai intrat în vederile antrenorului Călin Cojocaru pentru partea a doua a campionatului.

Fotbalistul crescut de Universitatea Craiova evoluează din februarie 2019 la Pandurii Târgu Jiu. Mijlocaşul are 20 de ani şi a jucat 590 de minute în turul campionatului în tricoul celor de la Pandurii, dar nu a reuşit să marcheze.

Dinu-Ivănescu aşteaptă acum mai mult de la acest retur şi îşi doreşte să ajute echipa să se salveze de la retrogradare. „Suntem într-o perioadă de pregătire, avem o serie de meciuri amicale şi noi încercăm să dăm tot ce avem mai bun pe teren. Avem o mulţime de jucători tineri, veniţi în probe, şi depinde numai de ei să rămână. Sunt semne bune până acum, sperăm să ne ajute şi în campionat. Îmi doresc să joc mai mult, acesta este obiectivul meu pentru retur. Vreau să evoluez cât mai multe minute şi să o fac cât mai bine, să-mi ajut echipa“, a declarat fostul jucător al Universităţii Craiova.

Tânărul speră ca Pandurii să arate mult mai bine în retur, graţie unei noi mentalităţi impuse de antrenorul Cojocaru:  „Noi dăm tot ce putem la fiecare meci şi sperăm să scoatem cât mai mult de la fiecare. Şi dumnealui (antrenorul Călin Cojocaru) a venit cu o altă mentalitate şi încercăm să ne adaptăm cât mai bine la ce ni se cere şi sperăm să facem o figură frumoasă în retur“.

Pentru că a început fotbalul la Craiova, Alexandru  Dinu-Ivănescu a rămas în continuare ataşat de fosta echipă şi este la curent cu ce se întâmplă la Universitatea Craiova, sperând ca fosta sa echipă să continue lupta pentru campionat.

Vizualizări: 2,707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: