Investiții de milioane de euro la un spital din Gorj

Va fi șantier la Spitalul Orășenesc Novaci în perioada următoare. Autoritățile locale au reușit să atragă milioane de euro pentru eficientizarea termică a unității spitalicești, dar și pentru extinderea acesteia. Mai mult decât atât, se lucrează la un proiect pentru construirea unui nou ambulatoriu.

Proiectul pentru eficientizarea termică a spitalului din Novaci are o valoare de 1.700.000 de euro. ”O să demarăm în scurt timp lucrările. Investiția este realizată cu bani europeni. O să înlocuim ferestrele, ușile, o să facem izolarea termică, o să verificăm și să înlocuim instalația electrică și o să montăm panouri solare. În felul acesta zicem noi că o să diminuăm cheltuielile cu 10%”, a declarat primarul Dumitru Leuștean.

Cu bani de la Guvern se va face mansardarea spitalului. ”O să facem o mansardare și o să creăm în felul acesta un nou nivel la spital, și acolo va fi secție de recuperare. Această secție are un randament bun și în felul acesta creăm spațiu. Valoarea investiției este de 600.000 de euro. Mai mult decât atât, urmează să facem și recepția la unitatea de primiri urgențe unde am făcut o extindere și o modernizare. Aici s-au investit 100.000 de euro”, a mai spus Dumitru Leuștean.

Un alt proiect ambițios al autorităților locale din Novaci este construirea unui nou ambulatoriu. ”Lucrăm la un proiect pentru construirea unui nou ambulatoriu. Avem o problemă legată de cofinanțarea noastră care s-a mărit și suntem în discuții cu cei de la Guvern să ajungem la un consens. Noi la Novaci avem ambulatoriu, dar este mai departe de spital și nu este în regulă. În actualul ambulatoriu o să amenajăm cabinetele medicilor de familie. La Novaci va fi un centru de sănătate”, a mai spus Leuștean.

Vizualizări: 929

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: