Internaţional Băleşti simte din nou gustul victoriei
Echipa Internaţional Băleşti nu a făcut faţă Ligii a 3-a, unde nu a prea ştiut ce este victoria, dar pare să se simtă confortabil în Liga a 4-a. Băleştenii au învins cu 4-1 în prima etapă AS Viitorul Negomir.
Un start bun a avut şi echipa Petrolul Bustuchin, care spera la promovare în sezonul trecut, dar nu a fost să fie. Petroliştii au învins în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa CS Parângul Bumbeşti Jiu. „Petrolul porneşte cu dreptul în noul sezon şi obţine toate cele 3 puncte în fieful unui adversar complicat pe al cărui teren se câştigă foarte greu. Chiar dacă nu au avut prea mult timp la dispoziţie pentru a regla mecanismele de joc la capacitate maximă, Cosmin Frimu şi Cristian Mihuţ au reuşit să construiască în timp record o echipă care să practice un joc calitativ şi eficient”, au scris petroliştii pe pagina de socializare. Golurile au fost marcate de Gîlcescu pentru gazde în min. 74 din penalti, iar pentru oaspeţi au marcat Negrea în minutele 37 şi 81, Baros în minutul 43 din penalti.
Rezultatele primei etape din Liga a 4-a au fost: CS Internaţional Băleşti - AS Viitorul Negomir 4-1, CS Vulturii Fărcăşeşti - AS Minerul II Mătăsari 4-1, AS Unirea Cruşeţ - CS Jiul Rovinari 2016 1-0, AS Avântul Baia de Fier - CS Novaci 2-6, AS Ştiinţa Hurezani - AS Petrolul Stoina 1-0, CS Gilortul Târgu Cărbuneşti - ACS Ştiinţa Turceni 2-1, CS Parângul Bumbeşti Jiu - CS Petrolul Bustuchin 1-3, ACS Ştiinţa Flacăra Roşia de Amaradia - FC Petrolul Ţicleni 0-5.