Îndemn pentru jandarmi: Atrageţi fonduri!

Jandarmii gorjeni și-au prezentat bilanţul activităţii pe anul 2017. La eveniment au luat parte șefi de instituţii din Gorj, autorităţile locale și judeţene, conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj, dar și un reprezentant al Inspectoratului General al Jandarmeriei, colonelul Robert Constantin Matei, directorul Direcţiei Logistice. Acesta s-a arătat încântat de cum și-au făcut treaba jandarmii gorjeni și le-a făcut și o recomandare.

Colonelul le-a transmis să atragă surse de finanţare nerambursabile. „Aș vrea să vă fac câteva recomandări. Așa cum știţi, bugetul Jandarmeriei nu este niciodată suficient. Solicitările și nevoile noastre sunt mult mai mari decât ni se alocă prin buget. Prin urmare, vreau să vă rog ca bugetul pe care îl aveţi să îl executaţi în condiţii legale și, de asemenea, să căutaţi soluţii, împreună cu noi, cu celelalte entităţi ale Jandarmeriei și cu Inspectoratul General, să aducem buget și din alte surse. Mă gândesc aici la fonduri externe nerambursabile”, le-a transmis colonelul Robert Constantin Matei.

Oficialul a spus și că în ultimii ani au scăzut fondurile alocate pentru investiţii. „La noi, la jandarmi, în 2014, 2015 și 2016, bugetul a fost undeva la 30 de milioane pentru investiţii. Anul acesta este sub 10 milioane. O soluţie viabilă este să căutăm surse de finanţare în alte părţi”, a precizat directorul Direcţiei Logistice a Inspectoratului General al Jandarmeriei.

BILANŢ

Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea criminalității stradale, jandarmii gorjeni au executat anul trecut 4.038 misiuni în sistem integrat, fiind constituite peste 10.000 de patrule mixte (jandarm-polițist) pe raza judeţului Gorj. Au fost aplicate 1.699 sancţiuni contravenţionale în valoare de 286.400 lei.

Galerie foto


Vizualizări: 493

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: