Închide restaurantele din Rusia, dar plătește cei 62.000 de angajați

McDonald's a anunțat că închidă 850 de restaurante în Rusia. Informația a fost transmisă în după-amiaza zilei de marți, 8 martie, de către Zeke Miller, un ziarist american acreditat la Casa Albă.

Ulterior, ziariștii de la Bloomberg au preluat informația spunând că McDonald's își închide temporar restaurantele de pe teritoriul Rusiei și va continua să plătească salariile celor circa 62.000 de angajați.

"Consultându-ne îndeaproape cu președintele nostru, Rick Hernandez, și cu restul consiliului de administrație McDonald’s în ultima săptămână, McDonald’s a decis să închidă temporar toate restaurantele noastre din Rusia și să întrerupă toate operațiunile de pe piață. Înțelegem impactul pe care îl va avea acest lucru asupra colegilor și partenerilor noștri ruși, motiv pentru care suntem pregătiți să sprijinim afacerea din Ucraina și Rusia. Aceasta include continuarea plății salariilor pentru toți angajații McDonald's din Rusia.

Important este că RMHC Rusia își va continua operațiunile complete, la fel cum RMHC Ucraina colaborează cu spitalele locale și oferă ajutor umanitar în întreaga țară", se arată într-un comunicat al companiei americane.

McDonald's și Coca-Cola au fost criticate pe rețelele de socializare în ultimele zile pentru că nu au avut nicio reacție publică privind invazia Ucrainei și continuă să activeze în Rusia. McDonald's și Coca-Cola nu au răspuns solicitării de comentarii a BBC, arată BBC.

Vizualizări: 1,871

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: