Încă un amical pentru Pandurii Târgu Jiu

Jucătorii echipei Pandurii au programat în această săptămână un singur meci de verificare, urmând să joace vineri dimineaţă cu CSM Slatina, în deplasare. În primele săptămâni după reunire echipa a disputat şi câte două meciuri amicale iar acum se află deja la al şaselea meci amical în mai puţin de o lună.

Pandurii este încă în perioada de căutări în care încă mai completează lotul, mai ales că o parte dintre jucătorii care s-au pregătit cu echipa după reunire au ales să plece între timp. Este cazul lui Gabriel Dodoi şi Denis Brânzan care au ajuns la ACS Viitorul Târgu Jiu dar şi al lui Bogdan Dănăricu care a ales să continue să joace pentru Gilortul Cărbuneşti. “Suntem în căutări şi mai aşteptăm doi-trei jucători să vină. De săptămâna viitoare, cu siguranţă vom fi în formulă completă şi ne vom pregăti cum trebuie pentru viitorul campionat. Cu siguranţă, jucătorii care au evoluat până acum vor rămâne la echipă”, a spus antrenorul pandurilor, Călin Cojocaru după ultimul amical, precizând că un mare câştig pentru echipă este Marian Pleaşcă: „Marian Pleaşcă este un sprijin foarte important şi pentru Liga 3, şi pentru vestiar. E un jucător de mare caracter, care a scris istorie la Pandurii şi, cu siguranţă, va mai scrie şi în continuare. Mai căutăm unul sau două meciuri de pregătire”.

Meciul amical programat vineri cu CSM Slatina se va disputa cu începere de la ora 10:30.

Vizualizări: 996

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: