În Gorj se braconează ca-n codru
Reporterii Gorj Tv au găsit în fondul de vânătoare 31 din Fărcăşeşti un craniu şi mai multe resturi dintr-o căprioară, dar şi laţurile pe care braconierii le folosesc în prinderea animalelor. Aceste lucru nu este o surpriză pentru conducerea Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi care în ultima perioadă a găsit peste 400 de capcane pentru animale. Alarmant este faptul că aceşti braconieri nu au fost depistaţi.
Nicolae Tonca, directorul Asociaţiei de Vânători şi Pescari Sportivi, cunoaşte aceste aspecte şi crede că cei vinovaţi pentru acest lucru sunt chiar foşti vânători. „Problema laţurilor este de multă vreme nu de acum şi este în toată ţara. Aceşti „lăţari” dacă îi pot numi aşa fac asta probabil din lipsă de hrană, sau a devenit un obicei pentru ei. Poate fi vorba şi de vânători care au fost excluşi pentru că au săvârşit acest gen de infracţiuni sau din alte motive. Pe lângă vânat, din păcate se mai practică şi această „capcanare” de a prinde animalele la locurile lor de trecere. Aceşti braconieri au profitat de faptul că prin păduri este zăpadă, au luat urma vânatului şi le-a fost foarte uşor să amplaseze în zonele respective aceste laţuri“, a declarat Nicolae Tonca.
Tonca susţine că în ultimele două săptămâni au fost efectuate o serie de verificări în fondurile de vânătoare din Gorj care aparţin asociaţiei, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate peste 400 de laţuri, folosite de braconieri pentru a prinde animalele. Numai de la Fărcăşeşti s-au ridicat 26 de laţuri.
Deşi se cunosc bine zonele unde se braconează, nimeni nu dă de urma braconierilor. „Este foarte greu să-i descoperim pe cei care braconează, pentru că dacă îi găsim lângă animalul prins în laţ spun că erau în trecere şi s-a apucat să-l ridice pentru a-l duce la Ocolul Silvic sau la Poliţie. Este complicat. Trist este că acei nemernici că nu-i pot numi altfel, după ce au pus acele laţuri, nu au mai fost să le verifice şi rămâne animalul şi putrezeşte acolo. Am găsit aşa şi mistreţi şi căpriori”, a declarat Tonca.