A ajuns la spital după ce a fost lovit de un TIR

Un tânăr a ajuns la spital cu multiple traumatisme faciale după vehiculul pe care-l conducea a fost lovit în plin de un TIR. Evenimentul a avut loc ieri în jurul prânzului în cartierul Vădeni.

Lucian Ionaşcu are 23 de ani şi este din Târgu-Jiu. De câteva luni lucrează la o firmă de panificaţie şi distribuia aceste produse la diverse magazine din Târgu-Jiu. Ieri nu a mai putut onora toate comenzile pentru că în jurul prânzului ciclomotorul pe care-l conducea a fost lovit în plin de un TIR. Martorii susţin că tânărul a încercat să evite impactul însă nu a putut. „Băiatul ăsta cu maşina asta mică, venea dinspre oraş şi se ducea spre Turcineşti. Mergea pe banda întâi şi TIR-ul i-a apărut în faţă. A încercat să-l evite însă nu a mai putut. L-a lovit şi l-a aruncat până aici în mijlocul străzii. Băiatul s-a speriat, dar era conştient. Era foarte lovit la faţă, era plin de sânge”, a spus o femeie.

Tânărul a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Târgu-Jiu. Din fericire s-a ales numai cu câteva traumatisme faciale care nu i-au pus viaţa în pericol.

Şoferul susţine că nu a putut evita impactul. ”Eu mă duceam la Păltiniş. Nu aveam viteză şi brusc am văzut TIR-ul în faţă. Nu am putut să-l evit absolut deloc”, spune Lucian Ionaşcu.

Patronul tânărului a ajuns şi el la faţa locului şi nu se aştepta la una ca asta mai ales că angajatul lui conducea foarte bine. „ Este angajatul meu de patru luni şi ceva. Este un băiat bun. Nu a făcut probleme până acum absolut deloc. Nu a mai fost implicat în evenimente rutiere şi nici nu a primit sancţiuni la regimul circulaţiei”.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi au stabilit că şoferul maşinii de tonaj nu a acordat prioritate de trecere ciclomotorului. 

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: