Pe timp de criză…faci puşcărie!
Cinci tineri, dintre care unul minor, au dat iama în curtea unei societăţi comerciale din Băleşti şi au furat din parcul auto componente de motor de Rabă pe care urmau să le ducă la fier vechi. Deşi banii sunt asiguraţi, şi nu puţini, riscul este mare, pentru că ar putea ajunge la puşcărie.
Fierul vechi este la mare căutare pe timp de criză! Centrele de colectare îşi aşteaptă cu uşile deschide clienţii! Pentru a ajunge însă aici clienţii deschid şi ei alte uşi, dar din păcate prin efracţie.
Patru dintre cei cinci tineri sunt din Târgu Jiu, iar cel minor în vârstă de 17 ani este din Argeş. Dorinţa de a face bani cât mai simplu i-a împins la furat. Astfel că au intrat în curtea unei societăţi din satul Găvăneşti, comuna Băleşti, de unde au sustras componente de motor de Rabă, pe care le-au valorificat la un centru de colectare cu opt milioane de lei vechi. “E prima dată când se întâmplă asta. Am fost să luam fier vechi de foame că nu aveam ce să mâncăm”, a spus unul dintre ei.
Oamenii legii au reuşit să recupereze 90% din pagubă, lucru care nu ii scapă însă de pedeapsă. Prejudiciul adus firmei de către cei 5 este de 15 milioane de lei, iar pedeapsa pentru furt este închisoarea între 3 si 15 ani. “În seara zilei de luni, 7 februarie 2011, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Băleşti au fost sesizaţi direct de către directorul economic al unei societăţi comerciale din localitate, cu privire la faptul că din parcul auto pe care îl deţine pe raza satului Găvăneşti, unde sunt parcate mai multe autovehicule, persoane necunoscute necunoscuţi au sustras mai multe componente de motor, valoarea prejudiciului cauzat fiind estimată la suma de 1500 lei. Suspecţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt la IPJ Gorj.