(închide)

Impozite plătite la Căminul Cultural, într-un sat din Gorj

Localnicii din comuna gorjeană Ciuperceni își pot plăti taxele și impozitele locale la Căminul Cultural. Un salariat al primăriei merge, în fiecare săptămână, să încaseze banii de la oameni. Așa localnicii, majoritatea vârstnici, nu mai sunt nevoiți să meargă la primărie să-și plătească taxele, iar autoritățile încasează banii mai repede. 

Inițiativa i-a aparținut primarului Claudiu Dragotă chiar la solicitarea câtorva localnici. Ideea a venit chiar din partea oamenilor. „Ei m-au rugat dacă nu putem să venim noi să încasăm taxele și atunci am stabilit un program săptămânal. În fiecare săptămână, mergem în câte un sat și încasăm taxele. Oamenii au fost foarte încântați pentru că vorbim, în mare parte, de oameni în vârstă pentru care era un drum mai greu până la primărie, poate nu au toți un mijloc de transport. Am fost foarte surprinși când am fost la Peșteana, au venit să achite taxele peste 20% din numărul locuitorilor din sat. Oamenii au parte și de acea bonificație de 10% dacă achită până la sfârșitul lunii martie”, a spus edilul din Ciuperceni.

Joi, angajatul primăriei a încasat taxele la Căminul Cultural din satul Vârtopu. „Am aflat programul, că vin aici să încaseze. Pentru noi, e foarte bine. O inițiativă nemaipomenită. Scăpăm de o grijă și noi și nu mai batem drumul până la primărie”, a spus un localnic. „Nu am avut până acum drum la primărie și am zis să plătesc dacă tot au venit ei la noi în sat. La țară, e mai greu mai ales pentru noi, cei în vârstă. Drumul e greu, suntem bătrâni, nu avem mijloc de transport așa că am profitat acum și le-am plătit”, a spus un alt localnic. 

Galerie foto



Vizualizări: 431

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: