(închide)

Un coregraf celebru din Gorj, sărbătorit astăzi

Maestrul coregraf Iulian Malea, părintele coregrafilor din Gorj, împlinește astăzi 83 de ani, dintre care 50 munciți în domeniul cultural. 


Malea și-a dăruit întreaga viața jocului popular gorjenesc și nu numai. A reușit ani la rând să aducă județului nostru doar medalii de aur de la diverse festivaluri, dar și să formeze mii de elevi, mulți dintre ei ajungând coregrafi foarte buni. Maestrul coregraf Iulian Malea a fost zeci de ani reprezentantul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj la festivalurile județene și naționale. A lucrat la CJCPCT Gorj din 1968. 

A organizat cursuri de dans popular gorjenesc pentru tineri din Olanda, Marea Britanie, Elveţia, Germania şi Belgia. 

În data de 23 mai 2014, la Zilele municipiului Târgu Jiu, peste 160 de membri ai tarafurilor din judeţul Gorj au participat la un spectacol în care toţi soliştii şi instrumentiştii au interpretat, la unison, melodia “Mărioară de la Gorj”. Maestrul coregraf Iulian Malea a fost cel care a reușit să îi strângă pe toţi lăutarii Gorjului. Un astfel de eveniment nu a mai avut loc niciodată în România, ca toată lumea să cânte aceeași melodie reprezentativă pentru judeţul Gorj. Evenimentul a avut loc în centrul municipiului Târgu-Jiu, iar taraful a fost dirijat de Marcel Parnica. 

Iulian Malea a fost printre cei care au înființat Festivalul Lăutarilor de la Bolboși în 1990. În anul 2016 a pus bazele Festivalul de muzică lăutărească Gena Bârsan la Târgu Cărbunești.

Cu ocazia împlinirii a vârstei de 83 de ani îi urăm un sincer si călduros la mulți ani, maestrului coregraf Iulian Malea!

Vizualizări: 2,452

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: