Hamacele din Baia de Fier au intrat în Cartea Recordurilor
Veste neașteptată pentru Clubul White Wolf din comuna gorjeană Baia de Fier. Vestitele hamace prinse între stânci, la 200 de metri deasupra șoselei, au intrat în Cartea Recordurilor Naționale. Tinerilor din club care au muncit la acest proiect le-a fost dată vestea chiar la înălțime, în timp ce se relaxau în hamcele prinse de pereții abrupți ai stâncilor.
Hamacele de la Baia de Fier au fost instalate în urmă cu aproape doi ani. De atunci, turiști din toată lumea au încercat experiența și mulți au repetat-o. Vestea că ideea celor de la club a ajuns în Cartea Recordurilor a venit acum. „Inițial, a fost ideea. După idee, am început să strângem materiale, să mobilizăm oamenii și de la o simplă idee de a ține două, trei hamace la altitudine, am ajuns acum să avem 12 hamace care, prin ineditul locației, au reușit să ne propulseze direct în Cartea Recordurilor Naționale. Cu ocazia aceasta, le mulțumim foarte, foarte mult pentru sprijin celor de la Cartea Recordurilor și, în special, domnului președinte Cristian Dulgheru. Sperăm ca și pe viitor să avem asemenea susținere pentru că mai pregătim și alte surprize plăcute pentru turiștii care ajung aici în zonă, să vadă frumusețile Gorjului”, a mărturisit Gabriel Dan Chiriac, inițiatorul acestui atelier.
În urmă cu câteva zile, câțiva turiști din Palestina au încercat hamacele din Baia de Fier. „Am avut turiști din aproape toată lumea. Am avut turiști din Palestina weekendul trecut. Au fost tineri temerari din Albania, Turcia, Grecia, Australia și din multe alte zone, mai avem câteva țări nebifate, dar sperăm să avem musafiri care să ducă peste hotare frumusețea acestor zone și pasiunea pentru munte”, a mai spus Gabriel Dan Chiriac.
Cei 14 tineri care au muncit la acest proiect au primit certificatele de la Cartea Recordurilor, cu numele lor pe ele, chiar la înălțime. Niciunul nu avea idee de ce avea urmeze. „Am fost foarte surprinsă. Nu mă așteptam la așa ceva. Este un proiect la care am muncit cu toții, simt că ne-au fost recunoscute meritele. Recunosc că nu mă așteptam să ajungem în Cartea Recordurilor”, a spus unul dintre tinerii de la Clubul White Wolf din Baia de Fier. „Nimic nu se compară cu sentimentul de aici de la înălțime. Simți cum curge adrenalina în vene. Este foarte spectaculos și peisajul, superb indiferent de anotimp”, a spus o altă tânără din grupul temerarilor.