I-a dat un pumn în față tatălui său

Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat de 68 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că fiul său, de 45 de ani, l-ar fi agresat fizic.  

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că apelantul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale din orașul Țicleni, unde, între acesta și fiul său ar fi avut loc un conflict verbal care a degenerat, iar bărbatul de 45 de ani l-ar fi lovit pe tatăl său cu pumnul în zona feței. 

Apelantul prezenta urme de agresiune, fapt pentru care, la fața locului s-a prezentat un echipaj al ambulanței, care a acordat îngrijiri medicale victimei, fără să fie necesară transportarea la spital.  

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
De asemenea, împotriva bărbatului de 45 de ani, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.

Vizualizări: 2,236

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: