Grigoraș a primit decizia. Dat afară pentru indisciplină!
Fostul antrenor Petre Grigoraș a declarat că a primit hârtia că a fost concediat pentru indisciplină. El a mai declarat că nu și-a luat banii de 6 luni. "Am primit hârtie prin care mi s-a reziliat contractul cu litera I (n.red. - indisciplină). Păcat că s-a ajuns aici. Mi-au oferit înainte 1.500 de euro pe lună brut, am acceptat, şi apoi am primit altă informaţie, că nu se mai poate continua cu mine. Nu am primit niciun salariu nici eu, nici jucătorii timp de 6 luni, din iulie până în decembrie, am primit doar nişte prime. Am sperat că lucrurile se vor îndrepta. Marin Condescu poate vorbi despre ce s-a întâmplat după ce a venit dânsul, mi se pare că nu poți să vorbeşti cât timp nu erai aici. Administratorul Marin Golea nu e om de fotbal, n-am cui să răspund. A fost 3 minute în total la antrenamente cât timp am fost eu acolo", a povestit Grigoraş.
Despre Pandurii a vorbit într-un interviu și fostul antrenor al Pandurii din perioada 2005-2006. „Știu de situația de la Pandurii si nu cred că acele salarii atât de mici e modul de a rezolva situația, dar asta e. Nu se mai poate vorbi de performanta in aceasta situație. Sper sa reușească sa rămână in Liga 1“, a spus Hizo. (A.A.)