Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Greva foamei la bucătarii minerilor!

Protest al disperării la fosta cantină a minerilor din zona Rovinari, acolo unde ieri dimineaţă zeci de bucătari au intrat în greva foamei. Ineditul situaţiei îl dă tocmai faptul că cei care ar fi trebuit să gătească pentru ortaci au decis să intre în refuz de hrană, după ce au aflat că vor rămâne şomeri. Decizia de înlocuire a mesei calde cu tichete i-a lăsat pe aceştia fără obiectul muncii şi, implicit, fără o slujbă. Peste 80 de persoane vor intra în şomaj.

Negocierile purtate de administraţia Complexului Energetic Oltenia cu sindicatele minerilor pe marginea înlocuirii mesei calde cu tichete i-a lăsat fără „papa” chiar pe cei care pregăteau hrana caldă a ortacilor. Bucătarii de la Cazare Cantine SA Rovinari nu mai au pentru cine să gătească şi, ca urmare, puşi în postura de a se vedea şomeri, ieri dimineaţă au decis să înceapă un protest menit să atragă atenţia asupra problemelor pe care le au. Cu hârtii pe care scriseseră „greva foamei”, aceştia au anunţat conducerea că nu mai lucrează, asta în condiţiile în care oricum nu mai era nimeni care să le consume mâncărurile preparate de ei.

„Mulţi oameni au fost nevoiţi să facă greva foamei ca să aibă ce mânca, să li se dea mâncare. Noi facem greva foamei ca să avem ce lucra. Dorim să putem să facem masa pentru mineri, să nu vină alte firme, că altfel noi rămânem fără locuri de muncă. Acesta e un drept pe care minerii l-au câştigat în 1977, pe vremea lui Ceauşescu, şi nu înţelegem cum de au putut acum să renunţe aşa uşor la el. Intrăm în greva foamei cu ultimele puteri pentru a ni se rezolva problema”, spune  Paraschiva Rădulescu, una dintre angajatele pentru care viitorul nu sună deloc bine.

„Implicaţiile” lui Ruşeţ

Protestatarii au găsit ieri şi un vinovat pentru situaţia în care au ajuns, acesta fiind indicat în persoana fostului senator Ion Ruşeţ. Liderul bucătarilor, Gabriel Popescu, susţine că fostul parlamentar ar fi acţionar la Cazare Cantine SA, lucru pe care nu l-a declarat în timpul mandatului, iar acum ar dori „ştergerea urmelor”, scenariul nefiind însă confirmat şi de către Ruşeţ. „E opţiunea minerilor, e corectă, noi ştiam, dar mizam pe masa de protecţie, dacă s-ar mări cuantumul la 2 lei ar mai fi o şansă pentru noi. O vină o are şi preşedintele comisiei paritare, dl. Ruşeţ, care e şi acţionar la Cazare Cantine, deşi nu a declarat asta în declaraţiile de avere, şi probabil de aia vrea să dispărem că se şterg urme şi morţii nu vorbesc, se ştie bine”, spune liderul sindical. 

De partea cealaltă, Ruşeţ afirmă că nu are idee de ce e implicat în scandalul respectiv atâta timp cât nu are acţiuni la cantina ce stă să fie închisă şi nu s-a implicat în nici un fel în activitatea acesteia. „O să le formulez şi eu în scris celor care susţin acest lucru să îmi prezinte o dovadă, ceva, că dacă e adevărat ce spun dumnealor înseamnă că am fost şi eu convocat la şedinţele acţionarilor, am încasat dividende, etc. Nu am nicio acţiune şi nicio legătură cu această unitate şi nu înţeleg de ce sunt eu implicat acum în problemele de acolo. Eu îi asigur pe oameni că problema lor nu sunt eu şi, repet, nu am nicio treabă cu acţiunile sau deciziile de la Cazare Cantine”, afirmă fostul senator.

Soluţii pentru oameni disperaţi

O delegaţie de sindicalişti s-a întâlnit ieri la prânz cu prefectul Radu Teodorescu, acesta promiţând sprijin în încercarea de a rezolva problemele bucătarilor. Promisiunile reprezentantului Guvernului vin şi în contextul în care greviştii anunţaseră că intenţionează să se mute cu protestul chiar în faţa Prefecturii. „Putem fi ajutaţi cu masa de protecţie a minerilor. Avem copii, familii, o să ieşim la Prefectură pentru că altfel nu se poate. E greu fără loc de muncă. Nu am cerut salarii de 30 de milioane, cum au alţii. O să ajungem să dăm în cap, că nu avem alte soluţii. Dacă nu ai ce munci ca să mănânci trebuie să furi, că altă opţiune nu îţi rămâne”, spune Sandu Prună.

La fel ca acesta vorbesc şi ceilalţi sindicalişti, cu toţii având vârste apropiate sau chiar peste 50 de ani şi pe care, cel mai probabil, nu-i va mai angaja nimeni niciodată. „Noi avem 7 milioane, minerii dacă aveau atât făceau repede grevă, noi cu ce ne întreţinem copiii? Câte pomeni şi chefuri nu s-au făcut aici? Sindicatele sunt pentru lideri, nu pentru mineri. Sunt colegi care au copii cu facultate şi nu-i angajează nimeni. Ce vor face ei de acum încolo?”, întreba retoric unul dintre sindicalişti, în aşteptarea unor soluţii de la Târgu Jiu, soluţii care nu ţin însă de piaţa liberă în care, teoretic, şi Cazare Cantine ar trebui să supravieţuiască.

Vizualizări: 472

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: