Gospodării din Dragoteşti, sub ape! Autorităţile cer sprijinul CEO
Patru gospodării din Dragoteşti, Gorj, au fost inundate ca urmare a ploilor din ultimele zile. Casele sunt situate în apropierea gării, într-o zonă aflată sub nivelul căii ferate, iar apa care s-a scurs în curţile oamenilor nu are unde se retrage. Conducerea localităţii intervine mereu cu pompe pentru a scoate apa din curţile cetăţenilor, însă soluţia este una provizorie. Autorităţile spun că în condiţiile în care cei care folosesc calea ferată nu vor interveni pentru a realiza noi podeţe, numărul gospodăriilor afectate s-ar putea dubla în următoarele zile dacă ploile nu se vor opri. Primăria a solicitat în ultimii ani la CE Oltenia, care administrează o parte din calea ferată, să ia măsuri pentru a preîntâmpina astfel de calamităţi, dar că până acum nu a primit decât promisiuni.
Una dintre gospodăriile inundate este cea a familiei Bugiugan din satul Dragotești. Apa a ajuns până la temelia casei după ce în ultimele zile a plouat abundent. Viţa de vie este sub apă, iar oamenii nu mai au acces nici măcar la toaletă care este amplasată în spatele curţii. Gospodăria este situată între drumul judeţean care face legătura între Ciuperceni și Turceni și calea ferată care este chiar în spatele curţii. Toată apa care se scurge de pe versantul căii ferate, dar şi cea provenită din precipitații băltește în gospodăria acestei familii, asta pentru că în apropiere nu sunt amenajate canele de scurgere sau podeţe care să preia aceste ape.
Oamenii se tem că apa le va intra în case și spun că în situația în care responsabilii nu vor lua nicio măsură sunt dipuși să sape chiar și sub calea ferată ca să dreneze apa în râul Jilț care traversează localitatea și se află după calea ferată. "Avem gospodăria inundată. Am primit niște promisiuni de la CE Oltenia că se va rezolva dar cum vedeți, se apropie iarna, inundațiile au început din nou. Apa se revarsă toată la noi în curte, la noi este un punct de adunare, nu are unde să se reverse și, după cum se vede, acestea sunt urmările. Nu putem să mai ajungem nici măcar la toaletă, nivel apei este destul de ridicat și nici cu cizmele nu mai putem să ajungem. Dacă în 2-3 zile s-a acumulat atâta apă, vă dați seama ce se va întâmpla dacă ploile vor continua. Dacă nu se vor lua măsuri vom lua noi. O să mă apuc să sap sub calea ferată să drenez apa în Jilț", a spus Georgian Bugiugan.
Și vecinii acestuia au fost afectați. Oamenii spun că în proiectul iniţial, atunci când a fost amenajată calea ferată, trebuia amenajat un canal dalat în spatele curților, însă acesta a fost realizat doar pe hârtie. "Nu avem scurgere, toată apa care se scurge rămâne în gospodăriile noastre. Eu am beciul inundat, apa intră la stupi și n-am posibilitate să intru la ei. Aici, când a fost făcută calea ferată, a fost prevăzut un canal dalat. Fostul primar a semnat că a dalat, dar n-a fost așa. Mai sunt și vecinii din aval care nu dau drumul la apă, la deal nu are scurgere în partea cealaltă și apa staționează aici. Așa pățim în fiecare an. Aici, toată vara, cât a fost secetă, a fost mereu apă. Situația trebuie rezolvată, găsită o soluție", spune Aurelian Iliescu.
Inclusiv gospodăriile de la ieșirea din comuna Dragotești spre Turceni aflate în vecinătatea aceleiași căi ferate sunt inundate.
Autoritățile locale solicită CEO să-și respecte promisiunea
Autoritățile locale din Dragotești spun că nu pot lua măsuri pentru realizarea unor podețe sau a unor canale de scurgere, asta pentru că nici calea ferată, dar nici terenurile din zonă nu țin de domeniul public al primăriei, dar și că nu dispun de fonduri pentru o investiție de o asemenea anvergură. Primarul Vili Pasăre spune că CE Oltenia, care foloseşte calea ferată, dar și Căile Ferate Române de care aparține Gara Dragotești trebuie să ia măsuri în acest caz. De altfel, autoritățile spun că în ultimii ani au cerut sprijin la compania energetică și că au primit promisiuni că vor rezolva această problema, însă că până acum nu a luat nicio măsură. "Este o zonă vulnerabilă care nu este în perimetrul nostru, este în perimetrul CFR și în cel al CE Oltenia. În 1982 s-a început drenarea apelor în zona gării, unde s-au făcut podețele care sunt la o distanţă destul de mare unul de celalalt. În apropierea gării este numai unul și ar trebui cel puțin trei. Acest podeţ nu poate prelua toate apele care vin de pe dealuri. Noi am avut o discuţie la nivel de CEO, până în momentul de faţă nu s-a concretizat, a rămas la stadiul de promisiuni. Dumnealor au vorbit cu specialiştii de la UEF Motru care au venit aici și ne-au spus că în toamna aceasta o să rezolve problema. Adică spuneau că vor face niște foraje sub calea ferată prin care să fie preia apa. Dacă nu intervenim, apa o să ajungă în 8 gospodării. Suntem puși în postura ca de fiecare dată să intervenim și la nivel local nu avem decât o motopompă, care este de 3 țoli", a declarat Vili Pasăre, primarul comunei Dragotești.