Gorjul are cea mai mică incidență a cazurilor de Covid din țară
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat luni 682 de cazuri noi COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 5.990 de teste. Este cel mai mic număr de infectări din acest an.
La ATI se află internate 1.214 persoane, în timp ce s-au înregistrat 98 de decese. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.083. Dintre acestea, 1.214 sunt internate la ATI.
Gorjul este trecut cu șase cazuri noi, având o incidență de 0,36 cazuri la mia de locuitori în 14 zile, cea mai mică din țară.