Gorjeancă premiată la Gala Națională în Asistență Socială: „Este o recompensă enormă”
Premiul pentru asistentul social în domeniul persoanelor cu dizabilități a ajuns la Gorj. Loredana Niculete, asistent social în cadrul Centrului „Christian” din Târgu Jiu, a fost premiată într-o gală națională desfãșurată la București, la Ateneul Român, în prezența a numeroase personalități din mediul instituțional și neguvernamental. Au fost nominalizati 750 de asistenți sociali la cele 18 categorii propuse, printre care și Loredana Niculete Acest premiu este acordat pentru prima dată unui asistent social din Gorj. Loredana lucrează la Centrul „Christian” din 2013, reușind să convingă juriul cu portofoliul impresionant de activități.
Reporter: Pentru prima dată premiul în Gorj...
Loredana Niculete: Sunt foarte fericită. Îmi doream mult să aduc premiul în Gorj. Marți, până să ajung la București, am fost foarte pesimistă, parcă simțeam că îmi scad șansele. Am fost trei candidați pentru acest titlu, eu, cineva de la Sibiu și cineva de la Vaslui. Când m-au strigat, nu mi-a venit să cred. Toți susținătorii erau undeva în spate, iar eu eram în față, așa mică, pe un scaun. Cineva a deschis un plic și mi-a spus numele. Nici nu știu cum am ajuns acolo pe scenă. Nici n-am apucat să mulțumesc tuturor. I-am menționat bineînțeles pe șefii mei, pe Daniel Andrei și pe Mircea Andrei, cărora le datorez tot. Premiul acesta este pentru toți cei de la Christian, este pentru toată echipa de aici. Toți merită acest premiu.
Rep.: Prima nominalizare și iată că ai și câștigat...
L.N: Da. Am câștigat la prima nominalizare. A contat foarte mult portofoliul. Abia am reușit să mă încadrez în 20 de pagini. Puteam să pun mult mai multe activități, dar spațiul acela de 20 de pagini a fost foarte dificil de respectat. Da, în urma portofoliului s-a decis ca eu să iau acest premiu.
Rep.: Ce înseamnă acest premiu pentru tine?
L.N: Este o recompensă enormă, poate mai mult decât aș fi meritat. Este o motivație și mai mare pentru proiectele din viitor pentru că noi, aici, la Centrul Christian, ne dorim să lucrăm calitativ, nu cantitativ, în fiecare zi sunt activități și ne dorim ca cei care frecventează acest loc să plece de aici fericiți, să reprezentăm un suport motivațional și emoțional pozitiv pentru ei. Premiul acesta mă motivează enorm de mult. Sunt atât de fericită... Lor le dedic toată munca asta. Eu spun întotdeauna că vin la serviciu într-un mediu extrem de sănătos pentru că acești oameni sunt foarte capabili.
Rep.: Cam câți tineri cu dizabilități frecventează Centrul Christian?
L.N: În fiecare zi noi intrăm în contact cu peste 35 de beneficiari din cele 360 de persoane înscrise. Zilnic, 35-40 de persoane intră în contact cu noi și frecventează centrul și beneficiază de serviciile pe care noi le oferim aici.
Rep.: Dacă ar fi să-mi spui câteva din activitățile voastre de la centru, care ar fi acelea?
L.N: Sunt foarte multe, am marcat Ziua Internațională a Inimii, Ziua de Luptă Împotriva Discriminării Persoanelor cu Dizabilități în Parcul Central. Facem în fiecare săptămână dezvoltare de grup, avem cursuri de chitară, zi de zi facem ceva. Sunt foarte multe.
Rep.: Cum este să lucrezi cu persoanele cu dizabilități?
L.N: La început a fost un șoc, cu toate că eu încă din facultate am lucrat cu un copil ce avea elemente de autism. Toți cei trei ani de facultate mergeam part time la el și pentru mine asta a avut cel mai mare impact. A fost primul meu impact cu o persoană cu dizabilități. Am făcut voluntariat în toate instituțiile non-guvernamentale din Petroșani, pentru că acolo am terminat facultatea. La «Christian», în prima jumătate de an, am avut numai șocuri emoționale pentru că nu reușeam să-mi stăpânesc sensibilitatea și empatia față de ei. Acum lucrurile s-au mai așezat, dar oricum nu poți să rămâi insensibil la problemele lor.
Rep.: Care este cea mai frecventă problemă cu care se confruntă persoanele cu dizabilități?
L.N: Cea mai mare problemă a lor este faptul că sunt discriminați, faptul că ei se simt discriminați, se simt dați la o parte, uneori le încălcăm drepturile, poate involuntar. Au nevoie de prieteni și oamenii trebuie să înțeleagă, au nevoie de oameni pe care să conteze.
A consemnat Camelia NIMARĂ