Ștefan Țacu: „A crescut cu 300% numărul de înmatriculări auto”
Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto Gorj, Ștefan Țacu, a dispus limitarea posibilității efectuării de rezervări pe portalul on-line al serviciului în ceea ce privește înmatricularea vehiculelor. Astfel, pe aceeași adresă de IP se vor putea efectua de aici înainte doar două rezervări. Au avut loc schimbări și în ceea ce privește autorizația provizorie de circulație. Aceasta are valabilitate de 90 de zile, astfel că nu vor mai trebui solicitate numere roșii la fiecare 30 de zile, așa cum era procedura până acum.
Reporter: Este adevărat că ați stabilit noi reguli în ceea ce privește rezervările on-line la înmatriculările auto?
Ștefan Țacu: Tot același număr de programări sunt zilnic, respectiv 84 de înmatriculări, dar cu siguranță am încercat să limităm traficul de la unele stații IP spre sistemul nostru. Și vă dau un exemplu. O anumită persoană putea să rezerve 40 de programări, ceea ce nu era corect, iar o persoană care dorea să-și înmatriculeze mașina nu putea să intre întrucât erau efectuate rezervările.
Rep.: Considerați că astfel se deblochează situația?
Ș.Ț.: Cu siguranță încercăm. Trebuie să se deblocheze. Oricum, acest sistem de programare se regăsește la ghișeele noastre unde este ordine și disciplină, iar oamenii vin la ora și minutul stabilit. A crescut cu 300% numărul de înmatriculări la nivelul județului, dar cu siguranță suntem pregătiți, ne-am mobilizat. Mai mult de 84 de înmatriculări cred că nu putem să facem întrucât în afara sistemului de programare avem radierile care se fac fără programare, avem pierderile de plăcuțe de înmatriculare, pierderile de documente care se fac în afara sistemului de programare. Este aberant să ții o persoană două săptămâni cu mașina în curte deoarece și-a pierdut o plăcuță cu numerele de înmatriculare, acestea se eliberează pe loc.
Rep.: Ce interes ar avea o persoană să facă 40 de programări on-line? Vă refereați la intermediari?
Ș.Ț.: Sigur, sunt foarte multe societăți comerciale care intermediază înmatricularea vehiculelor și persoanele se duceau la societățile comerciale, iar programările se făceau de acolo, iar o persoană care dorea să-și facă programare nu mai avea loc în ziua respectivă. Nu neapărat intermediarii sunt ținta noastră, dar am încercat să limităm numărul mare de programări de la o singură stație.
Rep.: Pentru obținerea numerelor roșii este nevoie de programare on-line?
Ș.Ț.: Pentru autorizarea provizorie de circulație nu ne trebuie programare pentru înmatriculare. Persoana se prezintă cu copii ale documentelor de înmatriculare străine, traducerile acestora, o cerere și 13 lei, taxa autorizației de circulație provizorie. Se prezintă la ghișeul nostru, iar aceste plăcuțe de autorizare se dau pe loc. Ca o noutate, până la data de 1 februarie dădeam doar 30 de zile valabilitatea autorizației de circulație provizorie, acum o dăm pe o perioadă de 90 de zile, condiția este să aibă asigurare obligatorie. Aceasta este diferența, nu se mai dau trei rânduri, un singur rând, condiția este să ai asigurare obligatorie pe cele 90 de zile.