Lider PSD: Ion Cupă ar putea fi o soluţie pentru Ministerul Energiei
Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, crede că numirea lui Ion Cupă în fruntea Ministerului Energiei ar putea ajuta Gorjul. Florescu salută promovarea lui Andrei Maioreanu în funcţia de secretar de stat şi speră ca şi Bebe Ionică să fie numit într-un astfel de post. Acesta a mai precizat că promovarea lui Maioreanu a aşezat Gorjul pe harta judeţelor importante ale ţării.
Reporter: Până la urmă, Gorjul a obţinut postul de secretar de stat, la Ministerul Energiei. Ce părere aveţi?
Ciprian Florescu: Până la urmă s-a dovedit că munca liderilor PSD de la Gorj a fost răsplătită. Iată că, în acest moment, avem un secretar de stat la Ministerul Energiei, exact ce ne doream cel mai mult. E un motiv de bucurie, dar şi de responsabilitate, pentru că vorbim de un domeniu sensibil la nivelul judeţului Gorj. Bucuria e cu atât mai mare cu cât de acest domeniu se va ocupa Andrei Maioreanu, unul dintre specialiştii Partidului Social Democrat în acest domeniu. Foarte multe solicitări vor veni spre domnia sa în ceea ce priveşte soarta Complexului Energetic Oltenia, însă am convingerea că va reuşi să rezolve multe din problemele cu care se confruntă judeţul, pe plan minier şi pe plan energetic.
Rep.: Mai trageţi speranţe şi pentru alte funcţii de secretari de stat?
C.F.: Orice bătălie pentru susţinerea unui membru PSD de la Gorj pentru o funcţie înaltă trebuie să rămână vie. Primul obiectiv a fost atins, dar dacă liderii PSD Gorj vor reuşi să convingă Guvernul că mai avem şi alte persoane de valoare pentru diferite ministere, va fi cu atât mai bine. Este o vorbă populară: „Nemulţumitului îi ia Dumnezeu darul”. Evident, n-a fost un dar, a fost o luptă pentru obţinerea acestui post, însă mă gândesc că, în acest moment, judeţul Gorj este pe harta judeţelor care au dat oameni capabili în funcţii importante la ministere. Avem la Ministerul Justiţiei secretarul general, acum în Ministerul Energiei, sunt funcţii importante.
Rep.: Domnul Bebe Ionică dădea ca sigură promovarea sa la Ministerul Comunicaţiilor. Cum comentaţi?
C.F.: M-aş bucura şi pentru domnul Bebe Ionică, pentru că şi domnia sa este o personalitate a Gorjului, este un om care a performant în perioada în care a ocupat funcţia de secretar de stat. Orice astfel de funcţii e un avantaj pentru Gorj. Sperăm că toţi cei care au obţinut astfel de funcţii sau le vor obţine în viitorul apropiat se vor zbate cu toată puterea pentru a aduce rezultate pozitive Gorjului.
Rep.: În ultimele zile circulă tot mai des zvonul că Ion Cupă va fi numit ministrul Energiei, în locul domnului Petcu. Au fost discuţii în acest sens?
C.F.: Din ceea ce ştiu eu, sunt doar speculaţii. În acest moment există un ministru la Energiei. Sigur, dacă se va întâmpla această chestiune, nu este un caz nefericit, dimpotrivă, ţinând cont de legăturile pe care le are domnul Cupă cu judeţul Gorj, cred că ar putea fi o soluţie. Gândindu-ne la profesionalismul de care a dat dovadă când lucra la Finanţe, ne facem să credem acest lucru. Credem că va putea să-şi facă treaba şi în fruntea unui minister, oricare ar fi el.