Gorj: Un primar ajută cetățenii să-și plătească facturile
Vesti bune pentru cetățenii din comuna Turburea care au restanțe la plata facturile. Autoritățile locale îi ajută financiar să achite facturile restante înainte de sărbătorile Pascale. Mai mult decât atât, 1.000 de pachete cu alimente au fost împărțite familiilor nevoiașe, în afară de cele peste 400 care au venit de la Uniunea Europeană.
Primarul din comuna Turburea, Ion Bârcă s-a gândit să facă o bucurie și să aducă zâmbetul în familiile cu probleme financiare. ”Am decis să ajutăm familiile care au restanțe la facturi, în special la facturile de gaze, cu o sumă de bani, acum înainte de Paște. Am făcut anchete sociale și am decis să dăm 150 de lei ca să-și poată plăti facturile restante. Până acum aproximativ 350 de familii beneficiază de acest sprijin dar mai avem solicitări de la încă 100 de cetățeni”, a precizat edilul din Turburea
Mai mult decât atât 1.000 de pachete cu alimente au fost împărțite la familiile aflate în dificultate. ”Am împărțit 1.000 pachete acum înainte de Paște la cetățenii fără posibilități financiare. Nu e mare lucru, că nu prea ai ce să mai iei de 40 de lei. Dar este un gest de omenie. Să simtă și acești oameni că vin sărbătorile. Orice puțin contează pentru unii cetățeni. În afară de aceste pachete am distribuit și alimentele de la Uniunea Europeană la cei peste 430 de beneficiari”, a mai spus Ion Bârcă.
Pentru aceste acțiuni umanitare s-au alocat de la bugetul local aproximativ 80.000 de lei.
De precizat este faptul că autoritatea publică locală a pus mochetă pe jos în toate bisericile din Turburea pentru sărbătorile Pascale.