Gorj: Canalizare transformată în fântână arteziană
O investiție nouă a venit cu noi surprize pentru localnicii din satul de strămutați din Câmpu Mare din comuna Albeni. După ce drumurile le-au fost distruse de constructorul care a introdus sistemul de canalizare, acum s-au trezit cu adevărate fântâni arteziene în sat.
Apa a țâșnit prin capacele de canalizare, iar oamenii de aici atrag din nou atenția asupra acestei investiții care se pare că le face mai mult rău decât bine, deși nu este încă finalizată. După ce au fost nevoiți să-și repare singuri drumul în urma firmei care a executat lucrarea, acum sistemul a cedat, iar apa a țâșnit prin gurile de canal.
Oamenii vor ca instituțiile abilitate să cerceteze cum s-a făcut această investiție.
”Menționez că lucrările nu sunt finalizate și totuși după cum bine vedeți are cădere țeavă de canalizare. Încă o dată fac apel public către instituțiile abilitate să facă demersuri și să pună câteva întrebări (cât sa dat,cum sa dat) și aici știți la ce mă refer Acest constructor continua să ne sfideze cu nepăsarea de care da dovadă”, a postat pe pagina de socializare un localnic.