Gilortul Cărbunești joacă din nou cu CSM Deva

Gilortul Târgu Cărbunești va întâlni vineri, pe teren propriu, pe CSM Deva. Cele două echipe au mai jucat un meci în ultima lună iar sorul a fost atunci egal, 1-1.

În urmă cu 3 săptămâni Gilortul și CSM Deva se întâlneau pe Stadionul Cristinel Răducan, scor 1-1, în ultima etapă a sezonului regulat. Vineri, cele două formații vor juca din nou la Cărbunești. Cele două echipe se vor întâlni din nou, tot pe Stadionul Cristinel Răducan, dar de această dată în cadrul etapei cu numărul 3 din play-off, începând cu ora 17:00.

Așadar, jucătorii celor două echipe se vor revedea după o perioadă destul de scurtă.

Gilortul Cărbunești și CSM Deva vor juca de 3 ori între ele în doar 5 săptămâni: vineri 14 aprilie (la Târgu Cărbunești), marți 2 mai (la Deva) și vineri 20 mai (la Târgu Cărbunești). Din 7 partide rămase de disputat în play-off, Gilortul va întâlni de 3 ori liderul, CSM Deva.

Gorjenii au câteva probleme de lot dar antrenorul Mario Găman ae soluții pe bancă. „Câteva indisponibilități în tabăra noastră vor reconfigura formula de start din partida anterioară. Echipa noastră are un lot echilibrat valoric, iar cei care vor intra pe teren trebuie să confirme”, au anunțat cei de la Gilortul.

Antrenorul oaspeților, Ștefan Nanu, își dorește să încheie campionatul neînvins iar Mario Găman vrea victoria pentru a mai spera la locul doi în play-off.

Vizualizări: 394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: