Gilortul a învins liderul la Cărbunești!

Gilortul Târgu Cărbunești continuă seria de meciuri bune după ce a înregistrat prima victorie a noului sezon. Gorjenii au reușit în această etapă și prima victorie pe teren propriu, chiar în fața liderului seriei. 

În etapa trecută gorjenii au învins clar pe CSO Turceni iar în etapa din acest weekend Gilortul a mai făcut o victimă și a învins liderul de conjunctură al seriei, Jiul Petroșani. 

Echipa din Cărbunești a întrerupt astfel seria de victorii a Jiului și i-a administrat prima înfrângere din această stagiune după un meci dominat de gazde. 

„În afară de golul reușit de George Dănăilă dintr-o jumătate de ocazie, oaspeții nu au mai ajuns la poarta apărată de Iuțalîm și au impresionat doar la capitolul durități, multe dintre faulturi fiind trecute cu vederea de centalul craiovean. Probabil că la pauză acesta a avut mustrări de conștiință, iar în mitanul secund a fluierat conform Legilor jocului. Elevii lui Mario Găman s-au autodepășit, au crezut în ei, au jucat cu determinare și au învins. Disciplina tactică și dăruirea i-au făcut pe ai noștri să fie mai buni. Din păcate, succesul a fost plătit cu accidentarea lui Roncea și suspendarea lui Avrămescu pentru etapa următoare pentru cumul de cartonașe galbene, cel de astăzi fiind arătat total gratuit de către central. Gilortul a deschis scorul prin Dragoș Săulescu, care a fructificat din 6 m o minge ajunsă la el după un carambol. Oaspeții revin pe tabelă după reușita cu capul a lui George Dănăilă, jucător care a reluat în plasă centrarea lui Ferhaoui. Cu 3 minute înainte de fluierul final, dar după câteva ocazii mari ale Gilortului, mingea șutată de Alexandru Avrămescu la rădăcina barei din dreapta porții apărate de Popescu poposește în plasă și se face dreptate”, se arată în cronica meciului de pe pagina oficială a Gilortului.

Ar mai fi de precizat că un rol important în succesul obținut în fața Jiului l-au avut suporterii care i-au împins pe jucătorii Gilortului spre victorie. 

Vizualizări: 2,905

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: