Găman nu a promovat, dar a perfomat la Filiași
Tânărul antrenor gorjean Mario Găman este mulţumit de realizările echipei pe care a pregătit-o în acest sezon, CSO Filiaşi. Chiar dacă au ratat promovarea, doljenii lui Mario Găman au fost felicitați de antrenor pentru lupta din acest sezon.
Antrenorul Mario Găman nu este atât de afectat de ratarea obiectivului de promovare în Liga 2, şi nici supărat pe jucătorii săi pe care i-a felicitat pentru modul cum au jucat în acest sezon dar şi la baraj.
„Băieţii şi-au dorit foarte mult calificarea şi, per ansamblu, sunt mulţumit de modul cum au jucat în acest baraj. Au demonstrat că seria noastră a fost grea. La fel de bună a fost şi seria Braşovului. Poate că aşa a fost să fie soarta noastră, dar băieţii merită felicitări pentru ce au realizat. Eu sunt mândru de ei, chiar dacă, din punctul meu de vedere, se putea obţine mult mai mult. Diferenţa au făcut-o lucrurile mici, aşa cum i-am atenţionat încă de la început. Orice moment al jocului este important, chiar dacă mingea este statică sau nu. E important să găseşti soluţia bună atunci când trebuie“, a explicat antrenorul Mario Găman.
Acesta a mulţumit şi conducerii clubului pentru condiţiile oferite: „La început, când ne-am fixat ca obiectiv locurile 1-5, dar noi ne gândeam şi vorbeam doar de locurile 1-2, mulţi ne-au făcut nebuni. Este o performanţă notabilă şi vreau să mulţumesc conducerii pentru sprijinul acordat, colaboratorilor din staff-ul tehnic şi nu numai. Am făcut o treabă excelentă, am dus Filiaşiul acolo unde îi este locul. Nu în ultimul rând vreau să le mulţumesc suporterilor, susţinătorilor noştri. În viitor sperăm să fim mai atenţi, pentru că am avut o şansă imensă ca să fim şi mai sus“.
Gorjeanul Mario Găman l-a avut alături de el, în staff-ul tehnic, pe colegul său de la Târgu Jiu Bobi Staicu, cel cu care a făcut echipă şi la Gilortul Târgu Cărbuneşti.