Frăguţa e „unicat“! Cere 400.000 de lei pentru că a fost părăsită

Familia Frăguţei, o tânără de etnie romă, părăsită de iubitul ales de părinţi în urmă cu zece ani, vrea să obţină în instanţă contravaloarea a 200 de galbeni pentru ruşinea pe care a pricinuit-o băiatul care a îndrăznit să renunţe la căsătoria cu fata. Telenovela din Meteor a început înainte de Paşti când viitorul soţ al Frăguţei a fugit cu nepoata omului de afaceri Ninel Potârcă, Mădălina, de numai 13 ani. Judecata ţigănească pare să nu mai funcţioneze, iar familia tânărului nu-şi respectă promisiunea, astfel că tatăl Frăguţei a apelat la „instanţa normală“.

O familie de romi din Târgu Jiu apelează la magistraţii gorjeni fiind nemulţumită de nerespectarea sentinţei dată de Stabor. Situaţia este unicat în România, după cum spune Radu Istratie, cel care va acţiona în judecată familia omului de afaceri din Meteor, Ninel Potârcă. Povestea a început acum aproximativ o lună, când tot Meteorul era alertat de dispariţia nepoatei lui Ninel Potârcă, Mădălina, de numai 13 ani. De fapt, Mădălina nu era în pericol ci petrecea o noapte romantică împreună cu Robert, un adolescent de 18 ani. El era promis de zece ani, iar în luna mai ar fi trebuit să se căsătorească cu Frăguţa. Băiatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi chiar s-a ales cu dosar penal pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.

Vrea contravaloarea a 200 de galbeni

A urmat judecata ţigănească, care a stabilit că familia băiatului trebuie să plătească 200 de galbeni pentru că nu şi-a respectat promisiunea faţă de Frăguţa. „Eu am cerut, şi mi s-a admis, 200 de galbeni, ceea ce înseamnă aproximativ 4 miliarde lei vechi. Ei au venit cu o ofertă de 16-20 de galbeni pe care am refuzat-o“, a explicat la TV Sud Radu Istratie, tatăl fetei, care este şi consilier la cabinetul deputatului Vasile Popeangă. Dar fostul cuscru nu a plătit. „Am vorbit cu avocaţii mei pentru chemarea în instanţă a fostului cuscru pentru această problemă. Este ceva unicat în România şi am renunţat la judecata romilor pentru instanţa normală a Judecătoriei Târgu Jiu“. Radu Istratie speră să primească măcar case sau terenuri, contravaloarea celor 200 de galbeni. „Îşi recunosc vina şi refuză să plătească pe motiv că nu au bani. Pe când în instanţa Judecătoriei Târgu Jiu, dacă o să se facă dreptate, e altceva. Sunt executori. Au case, au terenuri, orice. Pe când la judecătorii noştri, Crisinitori, nu se poate face nimic. Plăteşte, nu am bani. Bine, la revedere“,  a mai spus Radu Istratie.

PRETENDENŢI

Cert este că ceea ce s-a întâmplat a ajutat-o pe Frăguţa, care nu duce lipsă de peţitori. „Am avut pretendenţi de la Vâlcea, Olt, Sibiu, dar nu ne grăbim şi vrem să alegem cea mai bună variantă pentru fată“, a spus tatăl ei.

Vizualizări: 220

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: