Foto: Aparatura unei secții din Spitalul Județean, ținută pe jos, prin praf
O nouă situație, de-a dreptul revoltătoare, este prezentată de unul dintre medicii chirurgi ai Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Aparatura medicală a secției ATI II zace pe scări, printre schelele muncitorilor veniți să realizeze lucrări de reabilitare termoenergetică a spațiului în care funcționa secția.
Situația trenează deja de aproximativ două săptămâni.
„Conducerea SJU a luat decizia de relocare temporară a secției ATI II argumentând necesitatea efectuării unor lucrări de reabilitare termoenergetică a spațiului în care funcționează de facto. N-ar fi nimic în neregulă și toată lumea ar înțelege și ar accepta acest lucru, dacă noua locație ar corespunde cât de cât normelor igienico-sanitare și legislației în vigoare. Dar NU este așa“, acuză medicul Claudiu Soare.
Acesta a și argumentat. „Este un spațiu total IMPROPRIU desfășurării activității medicale și cu atât mai mult activităților specifice de terapie intensivă. Nu sunt circuite, nu ai abord al pacientului ceea ce în condiții de terapie intensivă este esențial, nu ai lumină corespunzătoare la pacient, nu se respectă suprafețe, cubaje etc. Secția ATI, conform legislației trebuie să fie în proximitatea blocului operator, acum este la aproximativ 80 metri lift. Am interpelat medicul epidemiolog în ședința de Consiliu Medical și mi-a spus ca nu se respectă legislația, dar asta este ca nu au altă soluție. Adică nu interesează pe nimeni siguranța pacientului și a personalului medical. Acest spațiu a fost dedicat pentru spitalizarea de zi iar acum, fără nicio compartimentare, devine ATI”, a dezvăluit medicul Claudiu Soare, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Acesta a mai precizat că situația a fost transmisă și forurilor superioare.
„Solicit public DSP Gorj să spună cum a avizat din birou acest spațiu care pune în pericol sănătatea pacientului, aceasta problemă devenind o mare problemă de sănătate publică. Dacă conducerea spitalului nu este interesată de siguranța pacientului și a personalului, dacă DSP este imun la aceste lucruri, atunci am fost nevoit și am înștiințat MS de la care așteptam o acțiune în cel mai scurt timp”, a mai subliniat medicul Claudiu Soare.