Fostul prefect se alătură PSD: Voi merge cu Mihai Weber și cu Cosmin Popescu

Prefectul demisionar de Gorj, Cristinel Rujan, și-a arătat intenția de a se alătura echipei Partidului Social Democrat, după ce, marți, acesta a cerut eliberarea din funcție. Rujan se va regăsi, cel mai probabil, pe o listă la alegerile ce urmează să se organizeze în toamna acestui an. Potrivit mai multor surse, va candida la postul de primar al municipiului.

După ce s-a săturat să fie ”hărțuit” de Corpul de Control al celor de la Guvern, după cum spune, Cristinel Rujan și-a anunțat demisia. După această decizie, prefectul se va întoarce la catedră, la Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Ofertele politice au început să curgă, iar Rujan pare să dea curs invitației celor de la PSD. Trimisul guvernului în teritoriu a spus că va face echipă cu Mihai Weber și Cosmin Popescu, președinte respectiv președinte executiv la PSD Gorj.

În spațiul public au apărut informații referitoare la o posibilă înlocuire a lui Ciprian Florescu în privința candidaturii la Primăria Târgu Jiu. Rujan a spus că nu s-au purtat astfel de discuții.

”Am avut discuții și oferte concrete și voi merge în echipă cu Mihai Weber și Cosmin Popescu. Nu am avut astfel de discuții în privința candidaturii mele la Primăria Târgu Jiu. În orice proiect politic gândit și pus în aplicare de Mihai Weber și Cosmin Popescu, voi fi alături de ei. Va avea loc și o aderare în PSD”, a spus Cristinel Rujan.

Mandatul de prefect al lui Cristinel Rujan va înceta pe data de 15 iulie 2020.

Vizualizări: 2,101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: