Fosta șefă de la Comisia pentru persoane cu handicap, judecată toamna aceasta
Veste proastă primită ieri din partea Justiției de către fosta șefă de la Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Gorj, după ce magistrații au decis că rechizitoriul ce o vizează pe aceasta a fost întocmit corect. Dr. Carmen Simona Mocioi a fost trimisă în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ieri Judecătoria Târgu Jiu constatând legalitatea rechizitoriului cu care a fost sesizată.
În urma deciziei de ieri, magistrații au stabilit ca primul termen în proces să aibă loc la sfârșitul lunii, dar atunci e foarte posibilă o amânare pentru ca inculpata să își caute un avocat. Mocioi a fost trimisă în judecată pentru că a eliberat certificate de handicap pentru rude de-ale sale, părinți și socri, ajutându-i astfel să obțină și diferite ajutoare de la stat. „Inculpata, în calitate de medic şi preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Gorj, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe care le avea ca funcţionar public, a participat la luarea deciziilor privind încadrarea în grad de handicap pentru C.M. (mama sa), M.M. (soacra sa) şi M.D. (socrul său), semnând totodată, certificatele de încadrare în grad de handicap şi documentele de evaluare medicală. Prin încadrarea lor în grad de handicap, mama şi socrii inculpatei au beneficiat de drepturile şi accesibilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006, respectiv de indemnizaţie lunară, buget complementar şi indemnizaţie de însoţitor”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.
Conform anchetatorilor, rudele fostei șefe au încasat necuvenit de la stat peste 70.000 de lei.