Încă o reținere în scandalul pontajelor fictive de la Roșiuța
Un fost angajat al Complexului Energetic Oltenia, dat afară de la locul de muncă la începutul acestei luni, și-a petrecut noaptea trecută în spatele gratiilor, el fiind luat în vizor de șefi și de anchetatori după ce DIICOT Târgu Jiu a spart buboiul pontajelor fictive de la Cariera Roșiuța. Constantin Berescu a fost conducător formație de lucru la secția electrică și a fost dat afară la 1 septembrie pentru absențele repetate pe care le avea, el fiind acoperit până atunci de către Stelian Vintilă, șef al secției electrice, reținut și el zilele trecute pentru 24 de ore și dat afară pentru pontaje fictive.
Pontajele fictive au fost însă în favoarea lui Berescu, despre care anchetatorii au aflat că, în perioada 2012 – 2014, care face obiectul acestei rețineri, bărbatul a fost mai mult absent la locul de muncă decât prezent. Cu toate acestea, în perioada menționată, a încasat peste un miliard de lei vechi, bani pe care, cel mai probabil, la finalul procesului ce va urma, va trebui să îi returneze, cei de la CE Oltenia având suspiciuni că situații de acest gen există și la alte subunități din cadrul companiei energetice. Berescu ar urma să fie prezentat azi pentru audieri la Parchet, după care procurorul de caz va decide dacă îl prezintă sau nu la instanță cu propunere de arestare preventivă.
La sfârșitul lunii iunie, ofițeri de la SCCOA Gorj și procurori ai DIICOT Târgu Jiu au reușit să îl prindă pe Aristică Benoni Bejinaru și încă un complice al acestuia, cel menționat fiind pontat ani de zile ca prezent la Roșiuța, în calitate de lăcătuș mecanic, în timp ce, în realitate, racola fete, inclusiv minore, și le obliga să se prostitueze pe litoral sau în străinătate. Unele dintre fete au fost oferite drept bonusuri pentru șefii pe care proxenetul îi avea la Roșiuța și care îl pontau prezent la locul de muncă, deși, în realitate, chiar ei îl trimiteau la mare în concedii plătite de unitatea minieră.