Câlnic: A murit în bazinul cu apă termală

Un tânăr de 30 de ani a fost găsit joi seara mort, într-un bazin cu apă termală din Câlnic, unde localnicii obişnuiesc să îşi facă baie. Vecinii spun că tânărul consumase băuturi alcoolice, deşi suferea de epilepsie. Mai mult, la faţa locului a fost găsită şi o sticlă cu băutură, lângă telefonul victimei. Părinţii victimei au fost şocaţi la vederea trupului neînsufleţit, iar mama chiar a leşinat, având nevoie de îngrijiri medicale. Duminică, familia ar fi trebuit să participe la nunta fratelui victimei, în schimb a trebuit să se ocupe de înmormântare. Poliţia a catalogat cazul drept „moarte suspectă”, nefiind exclus ca tânărul să fi alunecat. (A.A.)

Vizualizări: 376

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: