Fost miner din Uricani, accidentat mortal în Gorj de un medic din Uricani!

Ghinion teribil pentru un medic de familie din Valea Jiului, dar şi pentru un fost ortac din aceeaşi zonă, stabilit în ultimii ani la Albeni. Destinul lor s-a întâlnit ieri într-un context total nefavorabil, fostul miner pierzându-şi viaţa după ce a fost accidentat mortal de către doctorul care nici măcar nu a observat că a lovit un om, acesta continuându-şi drumul mai bine de 10 kilometri până când a realizat ce s-a întâmplat şi a tras pe dreapta pentru a suna la 112 şi a anunţa accidentul.

Dr. Costin Dobrescu este medic de familie la Uricani, oraş în care a lucrat ca miner vreme de 25 de ani şi Ion Răchită, victima sa de ieri. Medicul a fost în pelerinaj religios în Grecia, mergând la moaştele sfântului Nectarie pentru a mulţumi că a scăpat acum zece ani de cancer, sfântul fiind considerat patronul spiritual al celor suferinzi de această boală incurabilă. După ce s-a rugat la moaşte şi a mulţumit pentru şansa de a mai trăi pe pământ, medicul a plecat spre România împreună cu soţia sa şi alte două prietene de familie cu care a făcut deplasarea. După sute de kilometri la volan acesta a decis să se odihnească un pic în Bucureşti, dar fără să se fi refăcut complet.

„Pe la 3.30 am plecat din Bucureşti pentru că voiam să ajungem acasă mai repede. Pe drum mi-am dat seama că sunt obosit, dar, la fel ca şi altă dată, am zis că nu se poate întâmpla ceva rău şi am continuat să conduc. Nu ştiu cum s-a întâmplat că aici la Bengeşti Ciocadia, am adormit cred că o fracţiune de secundă, cât să ies de pe carosabil şi să mă duc în dreapta drumului. Acolo era un şanţ cu buruieni, am simţit repede denivelările, am tras de volan stânga şi am revenit pe şosea. M-am uitat la bord şi nu îmi arătau becurile nici un fel de avarie, ceea ce m-a făcut să cred că nu s-a întâmplat nimic. Pe drum, au început însă ledurile să se aprindă la bord şi atunci am decis să trag pe dreapta şi să sunt la 112 ca să spun că e posibil să fi făcut un accident mai grav decât îmi dădeam eu seama. Nu am ştiut o clipă că am lovit un om pentru că altfel aş fi oprit acolo şi aş fi dat o mână de ajutor”, a menţionat Dobrescu.

medic_accident_uricani

Martorii au văzut altceva

Declaraţiile medicului sunt susţinute şi de femeile din maşină, care spun că dormeau în timpul producerii accidentului şi că denivelările pe care a ajuns să circule maşina le-au făcut să se trezească, ele confirmând că autoturismul nu avea probleme care să îl fi determinat pe şofer să tragă pe dreapta şi să vadă ce s-a întâmplat. La locul unde medicul a oprit maşina, biserica de la Colibaşi, coincidenţă, poliţiştii au adus mai multe resturi descoperite la locul accidentului şi care se potriveau cu autoturismul acestuia.

Un martor ocular afirmă că le-a văzut pe femei cum ţipau în maşină în momentul producerii accidentului, el fiind convins că cei din autoturism şi-au dat seama că loviseră ceva, dar ar fi decis să continue să meargă mai departe. „Domnul care a murit era în şanţul acesta, îşi făcea nevoile, ăsta e adevărul, iar maşina a venit dinspre Bengeşti spre Târgu Jiu, a sărit peste canal, l-a lovit pe mort direct în cap, că dacă stătea chircit scăpa, după care a mers mai departe vreo 50 de metri şi a ieşit iar în drum, pe la corcoduşul de acolo. Şoferul să nu spună că nu ştie de accident că femeia din dreapta, o doamnă blondă, şi-a pus mâinile în cap şi zbiera cât putea de tare. De ce zbiera dacă nu făcuse nimic?”, întreabă retoric martorul.

Dosar penal

Bărbatul decedat este Ion Răchită, de 61 de ani, din Albeni. Soţia sa, Minodora, spune că omul mai are 12 fraţi în Moldova, care vor veni să îl plângă la înmormântare. „A lucrat 25 de ani în subteran la Uricani şi a scăpat teafăr, a lucrat la fântâni în Valea Jiului şi a venit acasă întreg, iar acum îl omorî unul care fugi. Dacă e medic de ce nu a oprit să îi acorde primul ajutor? Mă lăsă nenorocită cu o grămadă de rate de plătit, că acum pensia de 14 milioane a lui nu o mai primeşte nimeni. Vreau să se facă dreptate”, a spus femeia rămasă văduvă.

În ceea ce-l priveşte pe medicul din Uricani, acesta s-a ales cu dosar penal, fiind acuzat de ucidere din culpă, dar şi de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de Poliţie. Şoferul ghinionist era ieri cu atât mai supărat cu cât acesta a fost primul său eveniment rutier în 30 de ani de când are permis de conducere. „Decât să fi omorât omul acesta mai bine preferam să lovesc maşina lunar până acum şi s-o repar. Nu am crezut niciodată că aşa ceva e posibil”, spune, cu regret, medicul hunedorean.

Vizualizări: 318

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: