Focar de variolă ovină la granița Româinei. Ce spune ANSVSA
Autoritățile din Bulgaria au anunțat apariția primului focar de variolă ovină în localitatea Straldzha, regiunea Yambol, conform unei notificări din data de 4 septembrie 2024, transmisă prin Sistemul Mondial de Informații privind Sănătatea Animalelor (WAHIS). Focarul a fost identificat într-o turmă de ovine, iar autoritățile bulgare au pus imediat în aplicare măsuri stricte pentru a controla și eradica boala.
În urma acestei notificări, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din România a anunțat că monitorizează atent situația și colaborează strâns cu partenerii din Bulgaria pentru a preveni răspândirea virusului pe teritoriul României. Crescătorii de ovine și caprine din România sunt sfătuiți să implementeze măsuri de biosecuritate în ferme și să fie vigilenți în cazul apariției unor semne clinice suspecte, precum erupții cutanate, febră sau stare generală proastă la animale. Aceștia sunt încurajați să contacteze imediat medicul veterinar la orice suspiciune.
Variola ovină este o boală virală foarte contagioasă, care poate afecta atât ovinele, cât și caprinele, provocând pierderi semnificative. Virusul se transmite prin contact direct între animale infectate și sănătoase, dar și indirect, prin intermediul secrețiilor sau obiectelor contaminate, cum ar fi echipamentele sau furajele. În plus, mediul poate rămâne contaminat o perioadă îndelungată, ceea ce face esențială aplicarea măsurilor de igienă și biosecuritate.