Fetiţă salvată cu autoşenilata (VIDEO)
Drumarii gorjeni au ajutat, marţi, un echipaj de pe Ambulanţă, să ajungă la o fetiţă bolnavă. Drumul până acolo era impracticabil din cauza zăpezii viscolite.
Apelul a venit marţi dimineaţa din satul Băcăleşti, aflat la limita judeţelor Olt şi Teleorman, izolat de zăpezile troienite de viscolul puternic. Cum medicii nu au putut ajunge la fetiţa de 9 ani care prezenta stări febrile, a fost solicitat sprijinul drumarilor. „Am dispus deplasarea autoşenilatei şi am însoţit trailerul pentru a ne asigura că deplasarea se face în cel mai scurt timp. Ambulanţa a ajuns la zece kilometri distanţă de caz. Noi am ajutat medicii să ajungă la copil. Drumul era acoperit cu zăpadă troienită. Am dus medicii la fetiţa bolnavă, după care ea a fost transportată la spital”, a spus Bogdan Bratu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.
Autoşenilata a mers pe câmp pentru că drumul era acoperit de zăpada viscolită de vântul puternic. La locul intervenţiei, au mai ajuns şi prefecţii judeţelor Olt şi Teleorman şi angajaţii ISU.
Două utilaje din judeţul Gorj au fost dislocate în Dolj, iar alte două în Olt. În cele două judeţe, au fost probleme grave cauzate de ninsorile abundente. (M.M.)