Familie cu patru copii din Văgiulești, ajutată de jandarmi

Jandarmii din municipiul Motru au făcut ca începutul de an școlar să fie unul cu bucurii pentru copiii unei familii cu posibilități materiale modeste. Aceștia le-au oferit micuților rechizite, alimente și jucării. 

Nu este pentru prima dată când jandarmii vin în ajutorul acestei familii.

"Pentru ca începutul anului școlar să îl înceapă fără îngrijorare, copiii unei familii din localitatea Văgiulești, județul Gorj a fost vizitată duminică, 4 septembrie de jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Motru.  

     Familia compusă din mamă și patru copii, cu vârste între 3 și 13 ani, au primit cu bucurie ajutorul oferit de colegii noștri, constând în rechizite școlare, produse alimentare și jucării, însumând 1000 lei, proveniți din contribuții individuale benevole. 

     În luna decembrie 2021, familia monoparentală a mai beneficiat de ajutorul jandarmilor din Motru, care, le-au dăruit produse tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă, recompensa primită fiind zâmbetele și mulțumirile primite din partea familiei. Și de această dată au resimțit bucuria copiilor că vor avea cele necesare unui an școlar în care să primeze rezultatele bune la învățătură", au transmis reprezentanții IJJ Gorj.

Galerie foto



Vizualizări: 592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: