Mormane de deșeuri, depistate de Garda de Mediu. Patronul a fost amendat!
O firmă din județul Gorj va avea de achitat o amendă usturătoare după ce reprezentanții Gărzii de Mediu i-au trecut pragul. Mormane de deșeuri, depozitate necorespunzător au fost descoperite de comisarii veniți în control.
Pentru abaterile constatate, patronul a fost amendat de oamenii legii.
„Un alt operator economic ce desfășoară activități în domeniul gestionării deșeurilor a fost verificat de comisarii Gărzii de Mediu Gorj. Stocurile mari de deșeuri în afara perimetrului autorizat, dar și alte deficiențe au condus la aplicarea unei amenzi în valoare de 40 000 lei. Au fost stabilite măsuri imediate de remediere a deficiențelor constatate”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj.