Falimentar ca patron, Weber se prezintă drept un candidat bogat

„Am o stare financiară relaxantă, am tot ce-mi trebuie. Nu visam niciodată să am atât”, a declarat Mihai Weber, candidatul USL pentru colegiul 2 deputaţi, în prima sa apariţie televizată, miercuri seara, la TV Sud. În mod firesc, am mers la declaraţiile de avere şi de interese depuse de acesta în calitate de consilier local la Târgu Jiu. Am aflat că are ceva avere, venituri declarate mai degrabă modeste şi acţiuni la patru firme. Cea pe care o deţine aproape în totalitate a intrat în faliment cu nici o lună în urmă, lăsând în spate datorii de peste un miliard şi jumătate de lei vechi la bugetul de stat şi la bănci. Un lucru nu lipsit de importanţă şi care nu ar fi trebuit să lipsească din prezentarea candidatului.

 „Are bani, dom’ne”, cam asta ştiu cei mai mulţi colegi din Partidul Social Democrat despre Mihai Weber. Din declaraţia lui de avere aflăm că deţine trei terenuri, trei locuinţe, două maşini şi o motocicletă. Dar, veniturile declarate pe anul trecut nu sunt chiar de invidiat. Weber a câştigat anul trecut doar 18.000 lei din salariu, chiar mai puţin decât soţia sa bugetară, care a adus în casă 23.409 lei.

Datoriile nu mai pot fi recuperate

Dar, Mihai Weber este şi acţionar la patru firme. Are 83% din acţiunile SC ACANT SRL, 20% din acţiunile SC M&M Ecoturism Bucureşti, 10% din acţiunile Pro Auto Logistic (firma unde lucrează), 5% din Helix Trade SRL.

Pe 12 septembrie 2012, Tribunalul Gorj a decis intrarea în faliment a firmei ACANT SRL, după un an şi jumătate de insolvenţă, în care un administrator special a încercat să redreseze firma. Patronul Mihai Weber a lăsat în urmă datorii de peste 154.000 de RON, cea mai mare parte către bugetul de stat, dar şi către Banca Comercială Română.

Datoria ar trebui acum recuperată din bunurile firmei, dar speranţele sunt slabe. Societatea deţine un teren de 835 mp la Peştişani, pe care se află o baracă metalică şi câteva unelte, ceva creanţe greu de recuperat şi stocuri greu de valorificat. Buldoexcavatorul şi un Ford au fost cesionate către altă societate, înainte de intrarea în insolvenţă.

Lovit de criză

Lichidatorul judiciar al SC ACANT SRL a explicat instanţei de judecată care au fost factorii care au dus la insolvenţă şi în final la faliment. Iată câteva dintre explicaţii: „Lipsa fondurilor necesare participării la licitaţii privind efectuarea de lucrări în domeniul construcţiilor rezidenţiale şi nerezidenţiale corelate cu apariţia crizei imobiliare in Romania începând cu anul 2009, cu efect devastator asupra investitorilor in construcţii imobiliare. Nereuşita acestui sector investiţional a avut un efect direct la încetinirea activităţii de lucrări şi servicii in domeniul construcţiilor din cadrul societăţii, toate resursele financiare fiind canalizate către acoperirea liniei de credit contractate de societate in anul 2008. Partea de comerţ a activităţii debitoarei devine nerentabilă în momentul in care şi-a făcut apariţia şi criza economico-financiară, când consumul a scăzut, furnizorii interni şi-au majorat preţurile astfel încât desfacerea produselor pe piaţa internă nu mai asigură rata de profit necesară reinvestirii”.

Dincolo de explicaţiile lichidatorului, bugetul de stat şi banca au rămas cu gaura în cont, iar candidatul Weber se laudă la televizor că îi merge mai bine decât a visat vreodată.

Relaţii speciale cu Ponta şi Teodorescu

Lipsit de inspiraţie. Cam aşa a fost Mihai Weber în prima sa apariţie televizată, în care s-a lăudat că are relaţii speciale cu premierul Ponta. „S-a vehiculat în presă că am relaţii cu domnul preşedinte Cârciumaru, cu prefectul, cu premierul Ponta. Este adevărat. Am relaţii speciale cu dânşii, dar şi cu alţi membri marcanţi ai partidului”, a spus Weber.

Candidatul desemnat de PSD pentru a candida în locul lui Mugurel Surupăceanu a recunoscut apoi că mulţi dintre cei 60 de pesedişti care au votat vinerea trecută nu îl cunoşteau. „Mi-am făcut o mică prezentare la început, probabil a contat”, a spus Weber, dând astfel apă la moară celor care susţin că Weber a fost un candidat impus primarilor de Ponta şi Teodorescu.

Interesant este şi cu cine s-a comparat Weber atunci când a decis să candideze. „În viaţă am avut privilegiul de a cunoaşte mulţi oameni, de unii am rămas dezamăgit, alţii m-au fascinat, oameni care au ce să ofere. Comparându-mă cu prima categorie, am zis că pot să reuşesc”, a spus Mihai Weber la „Ora adevărului”.

LIPSIT DE MODESTIE

„Când am văzut că sunt susţinut, am zis: da, se poate, cred că pot. Mi-am făcut o analiză foarte amănunţită, o radiografie ştiţi cum? În amănunt. Rezultatul a ieşit, fără eroare, pozitiv din punctul meu de vedere. Am zis atunci: hai să încerc!”, este o altă declaraţie a lui Mihai Weber, făcută la TV Sud.

Vizualizări: 1,308

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: