După dezastrul din baza sportivă primarul promite, din nou, că va face gardul!
Inspecția terenurilor de antrenamente din Complexul Sportiv Municipal a scos la iveală o serie de probleme de la baza sportivă. Aceste probleme nu sunt noi, fiind aceleași și acum 3-4 ani, toate pornind de la faptul că terenurile nu au gard împrejmuitor și nimeni nu oprește persoanele certate cu legea care vandalizează baza sportivă.
Din anul 2018, când cei de la Pandurii au amenajat din nou terenul sintetic din Complexul Sportiv Municipal nu s-a mai făcut nimic la acesta. Doar s-au înlocuit niște becuri la nocturna terenurilor, dar nu pentru că era neapărat necesar, pentru că nici un meci nu se joacă în nocturnă iar becurile vechi erau în stare de funcționare.
În rest, tribunele au continuat să se degradeze iar scaunele lipsesc în anumite zone, fiind un real pericol pentru copii care urcă pe schelele acestora, zona respectivă nefiind delimitată sau închisă accesului publicului. Băncile de rezerve arată ca după război, și nu de acum ci de ani de zile și sunt folosite în continuare. Rigola de scurgere a apei de pe teren este la vedere, nu mai este acoperită cu covor de iarbă sintetică și este degradată pe alocuri existând oricând pericolul ca jucătorii să își rupă acolo picioarele, cum s-a și întâmplat la un meci în urmă cu câțiva ani. Gardul rupt, deformat și ruginit, cu zone lipsă este și acesta un pericol pentru copii care joacă fotbal pe teren. În plus plasele porților sunt rupte fiind deseori cusute de cei care joacă acolo.
AJF Gorj, care este responsabilă cu omologarea terenului, a tras numeroase semnale de alarmă și a informat primăria de problemele pe care le are acest teren. „De doi ani de zile ne rugăm, noi, Asociația Județeană de Fotbal, să facă ceva la acest teren. De doi ani de zile tot promit să facă ceva dar se poate vedea cum arată băncile de rezervă. Nu mai vorbim de faptul că nu sunt vestiare corespunzătoare, că nu sunt toalete iar părinții care vin cu copii la meci sau oamenii care vin să asiste la meciuri nu au unde să meargă la o toaletă. Și pe acest teren în jur de 500 de copii fac antrenamente și joacă meciuri oficiale. Cu excepția CSM Târgu Jiu la care jocurile oficiale se dispută pe stadionul cel mare”, a semnalat din nou zilele trecute președintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, într-un material video prezentat chiar de pe terenul sintetic.
Într-un răspuns ironic la adresa șefului AJF, cu conotații politice, adresat de primarul Marcel Romanescu, edilul a promis din nou, la fel ca și la preluarea terenului sintetic, în urmă cu patru ani, că va amenaja cele două terenuri „sintetice”, deși doar unul e sintetic, cel de-al doilea fiind cu iarbă naturală, e adevărat, și aceasta pe cale de dispariție. ”Numai anul trecut am făcut iluminat pe bază de leduri pe cele două terenuri sintetice. În acest an, avem prevăzută în buget amenajarea cu gard a celor două terenuri și schimbarea băncilor pe care stau jucătorii”, a precizat, printre altele, primarul Marcel Romanescu referitor la terenurile care au ajuns o rușine a orașului. În ceea ce privește investiția făcută anul trecut, edilul a făcut referire la schimbarea becurilor de la nocturna terenurilor, cu becuri led, deși nu se joacă acolo nici un meci în nocturnă. S-au montat tot atunci întrerupătoare noi pentru nocturnă dar problema e că la acestea are acces toată lumea.
La terenuri nu există personal angajat care să supravegheze activitatea și să pornească iluminatul, așa că oricine vrea să bată mingea pe terenul sintetic la miezul nopții o face, în nocturnă chiar, fără a fi „deranjat” de nimeni.